Laboratorul francez Sanofi a anunţat luni că lansează un nou test clinic - în ”faza 2” - al principalului său vaccin candidat împotriva Covid-19, dezvoltat împreună cu grupul britanic GSK, în urma eşecului unei prime versiuni, în toamnă, cu speranţa de a-l pune pe piaţă în trimestrul patru al acestui an, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Acest nou studiu în faza 2 va evalua potenţialul unei formule cu antigeni, în vederea obţinerii unui răspuns imunitar optim, mai ales la adulţii mai în vârstă”, anunţă laboratorul într-un comunicat.

Precedentul studiu - faza 3 - al unui vaccin prevăzut în vara lui 2021 a relevat, în decembrie, o eficienţă insuficientă în cazul persoanelor în vârstă de peste 50 de ani.

Acest vaccin are la bază o proteină recombinantă cu adjuvant, o tehnologie mai tradiţională decât a vaccinurilor pe bază de ARN mesager produse de către Pfizer/BioNTech şi Moderna.

De asemenea, grupul farmaceutic francez anunţă că va produce în Franţa vaccinul împotriva Covid-19 al concurentlui său american Johnson & Johnson în trimestru doi, dar şi vaccinul dezvoltat de Pfizer/BioNTech.

Sanofi urmează să producă aceste vaccinuri la instalaţia de la Marcy-l'Etoile, lângă Lyon, ”începând din trimestrul trei”, ”într-un ritm de aproximativ 12 milioane de doze pe lună”, anunţă laboratorul francez într-un comunicat, precizând că păstrează drept o ”prioritate” punerea la punct a celor vaccinuri-candidat ale sale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.