Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a numit un nou manager interimar la Institutul "Prof. Dr. Dorin Hociotă" din Bucureşti, fiind vorba de medicul Olimpia-Iulia Zoican. Săptămâna trecută, ministrul s-a întâlnit cu mai mulţi angajaţi ai Institutului, care au reclamat mai multe nereguli la unitatea medicală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Ministerul Sănătăţii, Vlad Voiculescu a numit-o în funcţia de manager interimar al Institutului de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională O.R.L. "Prof. Dr Dorin Hociotă” din Bucureşti pe Olimpia-Iulia Zoican. Noul manager interimar o înlocuieşte la conducerea institutului pe Andreea-Natalia Marinescu, al cărei contract a expirat şi care conducea institutul din 2009.
 
"Ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, i s-a adus la cunoştinţă o serie de nereguli la nivelul unităţii sanitare în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o săptămâna trecută cu o parte a personalului medical al institutului. Întâlnirea a fost organizată ca urmare a petiţiei publice lansată de mai mulţi medici în mai 2018, în care acuzau, printre altele, imposibilitatea utilizării tuturor sălilor de operație ale instituţiei de către toți medicii angajați, acestea fiind „rezervate” și „închise” cu riscul periclitării stării de sănătate a pacienților, imposibilitatea asigurării de către medicii din gardă a asistenței medicale de urgență în gărzi la standarde și în condiții optime pentru pacienți şi un mod de adresare ofensator, jignitor şi umilitor în unitatea medicală", se arată în comunicat.
 
"Voi fi partenerul medicilor şi al întregului personal din spitale care îşi fac meseria la cele mai înalte standarde de profesionalism, cu empatie şi cu respect pentru pacienţi şi colegi”, a declarat ministrul Vlad Voiculescu, citat în comunicat.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.