Germania a închis parţial graniţele cu Cehia şi cu regiunea austriacă Tirol din cauza unei creşteri îngrijorătoare a numărului de cazuri provocate de mutaţii ale coronavirusului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

O mie de poliţişti au fost mobilizaţi pentru a asigura controalele de frontieră, ceea ce aminteşte de măsurile stricte luate în primele luni ale pandemiei de majoritatea ţărilor europene.

La punctul Kiefersfelden din sudul Bavariei, în ciuda temperaturilor scăzute (de până la -15 grade Celsius), scrie The Guardian, poliţiştii opresc fiecare vehicul care vine din Austria.

În conformitate cu noile reguli, în vigoare până pe 17 februarie, doar rezidenţilor germani şi non-germani le este permis să intre în ţară, iar ei trebuie să prezinte un test Covid-19 cu rezultat negativ.

Există şi excepţii - în cazul lucrătorilor esenţiali din sectoare precum Sănătatea şi Transporturile şi în cazul urgenţelor umanitare, a transmis Ministerul german de Interne.

De la începutul pandemiei, Germania a înregistrat peste 2,34 de milioane de cazuri de Covid-19 şi 64.990 de decese asociate, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.