Preşedintele Joe Biden i-a îndemnat pe americani, sâmbătă noapte, după achitarea lui Donald Trump de Senat în procesul în care era acuzat de „instigare la insurecţie”, să apere democraţia şi a spus că fondul acuzaţiei e de necontestat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Biden a transmis într-un comunicat: „Acest capitol în istoria noastră ne-a amintit că democraţia este fragilă”.

Preşedintele a remarcat că acuzaţia adusă predecesorului său pentru revolta de la Capitoliu din 6 ianuarie, care s-a soldat şi cu cinci decese, este de necontestat şi că şapte republicani au votat pentru inculparea lui Trump.

„Chiar şi cei care s-au opus inculpării, precum liderul minorităţii din Senat, McConnell, cred că Donald Trump a fost vinovat de o «neglijenţă în serviciu condamnabilă» şi că este «responsabil, practic şi moral, pentru provocarea» violenţelor dezlănţuite asupra Capitoliului”, a spus Biden.

Despre cei care au luptat în acea zi să apere instituţiile statului, el a spus: „Acest trist capitol în istoria noastre ne-a amintit că democraţia este fragilă. Trebuie mereu apărată. Trebuie să fim mereu vigilenţi... Fiecare dintre noi are o sarcină şi o responsabilitate, ca americani şi mai ales ca lideri, să apărăm adevărul şi să învingem minciunile”.

Sâmbătă după-amiază, după cinci zile de dezbateri, Senatul american a votat inculparea lui Donald Trump, în al doilea proces de impeachment care l-a vizat pe fostul preşedinte. Nu a fost obţinută majoritatea necesară.

O condamnare ar fi permis Senatului să veteze pentru ca Trump să nu mai poată candida vreodată pentru funcţia de preşedinte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.