Noul coronavirus probabil că nu a ”scăpat” dintr-un laborator chinez, iar cel mai probabil a fost transmis la om printr-o specie interediară, anunţă marţi, la finalul unei anchete, un expert din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Peter Ben Embarek, un expert OMS în securitate alimentară şi boli animale, a prezentat marţi un rezumat al anchetei unei echipe a Organizaţiei cu privire la originea noului coronavirus în oraşul chinez Wuhan (centru), unde s-au înregistrat primele cazuri de covid-19, în decembrie 2019.

Institutul de Virusologie din Wuhan a colectat numeroase eşantioane ale acestui virus, un lucru care a condus la acuzaţii - nedovedite - cu privire la faptul că s-ar afla la originea pandemiei, prin ”scăparea” virusului în oraş.

Administraţia fostului preşedinte american Donald Trump a acuzat Institutul de Virusologie din Wuhan de faptul că a lăsat să ”scape” noul coronavirus, voit sau nu.

China respinge ferm această acuzaţie şi a răspândit, la rândul său, teorii potrivit cărora virusul ar proveni din alte părţi.

Experţi ONU din zece ţări au vizitat, la Wuhan, în afară de Institutul de Virusologie, spitale institute de cercetare, o piaţă tradiţională legată de epidemie şi alte locuri.

Această vizită a echipei OMS la Wuhan a fost negociată luni de zile. China nu a acceptat-o iniţial, din cauza unor presiuni în cadrul Adunării OMS, în mai. Beijingul a respins apeluri la o anchetă strict independentă.

Autorităţile chineze menţin un control strict asupra informaţiilor cu privire la posibilele cauze ale pandemiei covid-19, care s-a soldat cu peste 105 milioane de contaminări şi 2,3 milioane de morţi în lume.

Misiunea a schiţat o pistă cu privire la originea virusului în conferinţă.

O transmitere a noului coronavirus de la un prim animal, iar apoi de la un al doilea animal, înaintea unei contaminări la om, este ipoteza ”cea mai probabilă”, a anunţat delegaţia, care nu a putut să identifice animalul de la origine, a precizat Liang Wannian, şeful delegaţiei chineze.

Această pistă necesită, însă, ”cercetări mai specifice şi ţintite”, a subliniat Peter Ben Embarek.

Cercetătorii au vizat de asemenea data primelor cazuri, însă elementele culese nu-i obligă să revizuiască cronologia deja stabilită.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.