CFR Călători a decis suplimentarea capacităţii trenurilor care se întorc din destinaţiile de vacanţă, în special de pe Valea Prahovei, Moldova şi Constanţa. Astfel, pentru 30 de trenuri au fost suplimentate cu un număr de 71 de vagoane, ceea ce înseamnă un total de aproximativ 17.000 de locuri. CFR Călători recomandă turiştilor să nu aleagă doar trenurile de la orele de vârf.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„O parte dintre trenurile CFR Călători care se întorc astăzi de pe Valea Prahovei în Capitală au în compunere şi 15 vagoane, maximum admis, cum este de exemplu IR 1746 cu plecare la ora 17:00 din Braşov, cu o capacitate de 1098 de locuri. Trenul IR 1636 cu plecare din Braşov la ora 14:20 are 10 vagoane din care 6 suplimentare, având în total 720 locuri faţă 310 locuri într-o zi obişnuită. De asemenea, şi trenurile care sunt în graficul de circulaţie după intervalele orare cele mai solicitate dispun de o capacitate de transport suplimentată: R 3012 cu plecare la ora 18:51 din Braşov are o capacitate de peste 460 locuri, IR 1624 cu plecare din Braşov la ora 19:48 are peste 540 locuri”, arată un comunicat de presă al CFR Călători remis duminică News.ro.,

Pentru a evita aglomeraţia, CFR roagă călătorii să nu aleagă pentru destinaţia lor doar trenurile de la orele de vârf.

Totodată, călători sunt rugaţi să nu urce în tren dacă la casa de bilete, li se comunică faptul că nu mai sunt locuri. Recomandarea este valabilă şi pentru persoanele posesoare de abonamente/autorizaţii.

Sursa citată atenţionează că purtarea măşii de protecţie la bordul trenurilor CFR Călatori este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum şi în zonele de aşteptare a trenurilor – staţii de cale ferată, peroane, săli de aşteptare.

CFR Călători a mai anunţat că introduce în circulaţie 42 de trenuri de navetă care să transporte elevii spre şi dinspre localităţile cu şcoli, în contextul redeschiderii unităţilor de învăţământ, în semestrul al doilea al acestui an şcolar.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.