Ministrul Mediului Tánczos Barna a discutat joi, în sistem de videoconferinţă, cu Virginijus Sinkevičius, comisarul european pentru mediu, despre stadiul implementării măsurilor solicitate de Comisia Europeană în cadrul procedurilor de infringement deschise împotriva României.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„În ceea ce priveşte procedura din domeniul pădurilor, comisarul Sinkevičius a apreciat punerea în funcţiune, începând cu 31 ianuarie 2020, a noului SUMAL, cel mai eficient instrument de combatere a tăierilor ilegale. Prin operaţionalizarea SUMAL 2.0, România a soluţionat una dintre principalele solicitări ale Comisiei, în acest dosar de infringement”, arată o postare de joi pe pagina de Facebook a Ministerului Mediului. 
 
Ministrul Barna Tánczos a prezentat, de asemenea, stadiul celorlalte solicitări aflate în discuţie, printre care modificarea procedurii de reglementare şi transparenţă la elaborarea amenajamentelor silvice.
 
„Un alt subiect adus în discuţie a fost dosarul privind închiderea depozitelor de deşeuri istorice neconforme Este vorba despre depozite municipale şi industriale care au funcţionat în perioada de dinainte de 1990 şi care au fost, practic, abandonate de cei care aveau responsabilitatea să le gestioneze, în ultimii 30 de ani. În acest caz, demnitarii au stabilit o reuniune tehnică între experţii din România şi cei ai Comisiei, în vederea stabilirii unui calendar de acţiune”, conform sursei menţionate.
 
De asemenea, discuţia a vizat şi procedura privind calitatea aerului în marile aglomerări urbane, mai arată sursa citată. În acest caz, ministrul Tánczos Barna a prezentat planul de acţiune stabilit împreună cu autorităţile locale şi măsurile pe care ţara noastră urmează să le realizeze în acest an.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.