Ministerul german al Justiţiei a prezentat o propunere în vederea suprimării termenului ”rasă” din Legea fundamentală, Constituţia germană, care urmează să fie discutată în cadrul Guvernului, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ministerul Justiţiei a trimis marţi un proiect de discutat, care nu a fost încă aprobat în cadrul Guvernului feideral, asociaţiilor vizate, cu posibilitatea de a adăuga comentarii”, a declarat un purttor de cuvânt al ministerului.

Potrivit acestei propuneri, din care AFP scrie că se află în posesia unei copii, Legea fundamentaă germană nu va mai interzice discriminarea pe bază unei pretinse ”rase” a persoanelor, ci ”din motive rasiste”.

Pasajul controversat în prezent prevede ca ”nimeni să nu fie discriminat sau privilegiat în funcţie de sex, ascendenţă, rasă, limbă, patria de origine, credinţă, opinii religioase sau politice”.

Acest termen ”rasă” prezent în Legea fundamentală - care datează din 1949 - a fost scris în contextul postbelic, în care Germania voia să dea definitiv pagina naţional-socialismului (nazism) şi a rasismului său instituţional.

”Legea fundamentală foloseşte acest termen nu pentru a recunoaţte ideologiile rasiale, ci pentru a se distanţa de ele”, scrie ministerul în acest proiect.

”Cu toate acestea, constatăm pe bună dreptate că, prin folosirea acestui termen, ideologiile care-i sunt asociate, în pofida faptului să sunt respinse de către Legea fundamentală, ar putea rămâne prezente”, precizează acesta.

Noua formulare ar permite, în fapt, o distanţare definitivă de ele, apreciază ministerul.

Această dezbatere a apărut în Germania anul trecut, în favoarea mobilizării antirasiste din Statele Unite şi în lume, după uciderea afroamericanului George Floyd de către un poliţist alb.

Liderul Verzilor (ecologişti) Robert Habeck a semmat un editorial în care îşi exprima dorinţa suprimării termenului ”rasă”, deoarece ”nu există rase. Există fiinţe umane”.

Ulterior, Die Linke (stânga radicală) şi Partidul Social Democrat (SPD) - partener minoritar în marea coaliţie guvernamentală alături de CDU/CSU (conservatori) a Angelei Merkel şi care deţin portofoliul justiţiei -, dar şi FDP (liberali) s-au declarat în favoarea unei astfel de rescrieri a Legii fundamentale.

Un amendament constituţional este necesar să fie adoptat cu o majoritate de două treimi atât în Camera Deputaţilor (Bundestag), cât şi în Senat (Bundesrat). Conservatorii sunt cei care vor lua o decizie în vederea unei astfel de evoluţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.