Opozantul politic rus Aleksei Navalnîi a denunţat audierea sa în justiţie, marţi, drept o tentativă ”de a le face frică unor milioane” de ruşi şi a lansat un adevărat rechizitoriu împoriva lui Vladimir Putin, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Cel mai important în acest proces este să li se facă frică unui număr enorm de oameni. Este încarcerat unul pentru a li se face frică unor milioane”, a proclamat opozantul, care ar putea fi încarcerat între doi ani şi jumătate şi trei ani şi jumătate, din cauză că a încalcat, potrivit autorităţilor, un control judiciar.

El a evocat arestarea unor mii de persoane la manifestaţii dur reprimate care au avut loc în cele două weekenduri dinaintea audierii.

Navalnîi şi-a exprimat  speranţa ca tot mai mulţi oameni să îşi dea seama că ”încarcerarea a milioane sau a unor sute de milioane de oameni este imposibilă”.

”Atunci când vor realiza, iar acest moment va veni, nu veţi putea încarcera o întreagă ţară”, a subliniat inamicul jurat al Kremlinului.

Navalnîi l-a acuzat din nou pe preşedintele rus Vladimir Putin de faptul că a ordonat să fie otrăvit cu un agent neurotoxic de tip noviciok, în vară.

Putin ”va intra în istorie ca Otrăvitorul Chiloţilor”, a tunat el, referindu-se la felul în care ar fi fost otrăvit.

Opozantul a amintit, în discursul său, şi anchetele pe care le-a publicat online, care implică serviciile ruse de securitate FSB, acuzaţii pe care Kremlinul dezminte.

”Noi am arătat şi demonstrat că Putin, prin FSB, a comis această tentativă de asasinat şi că eu nu sunt singura sa victimă. Mulţi o ştiu deja, alţii vor afla, iar asta o înnebuneşte pe această micuţă fiinţă în buncărul său”, a declarat Navalnîi.

Navalnîi a dezvăluit că otrava, care a fost la un pas să-l ucidă, a fost pusă în partea din faţă a chiloţilor săi, care i-au fost luaţi de la hotel, în timp ce efectua o vizită în oraşul siberian Tomsk.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.