Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că, din 15 februarie, vor fi deschise 180 de centre de vaccinare unde imunizarea va fi realizată numai cu vaccinul AstraZeneca. El a precizat că specialiştii vor decide în această săptămână căror categorii de vârstă se va adresa acest vaccin şi la ce perioadă va fi făcut rapelul, având în vedere că este recomandat un interval între 4 şi 12 săptămâni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Pe data de 29 ianuarie 2021 Agenţia Europeană a Medicamentului a recomandat acordarea autorizaţiei condiţionate de punere pe piaţă pentru vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de compania AstraZeneca. Este al treilea vaccin împotriva COVID-19 autorizat de Agenţia Europeană a Medicamentului şi care urmează să intre în portofoliul fiecărui stat membru pentru a fi utilizat în campania de vaccinare. Recomandarea pentru utilizarea acestui tip de vaccin, conform rezumatului caracteristicilor produsului, este după vârsta de 18 ani. După cum ştim, datele de eficacitate sunt în jur de circa 60% şi se poate administra persoanelor de peste 18 ani în două doze la un interval cuprins între 4 şi 12 săptămâni, în studiile clinice desfăşurate şi care au stat la baza autorizării acestui tip de vaccin majoritatea datelor sunt disponibile pentru grupa de vârstă până la 55 de ani”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, marţi, într-o conferinţă de presă. 
 
El a precizat că specialiştii din ţara noastră vor decide în această săptămână care va fi intervalul de vârstă pentru care va fi utilizat vaccinul AstraZeneca. 
 
"Ca atare, rămâne să luăm în cursul acestei săptămâni o decizie, după ce vom primi un punct de vedere de la comisiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii şi de asemenea de la Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România care va fi intervalul de vârstă pentru care vom folosi vaccinul de la AstraZeneca în România, ţinând cont de datele care se regăsesc în momentul de faţă în rezumatul caracteristicilor produsului. După cum ştim, celelalte ţări europene, din ce am regăsit în spaţiul public, sunt ţări precum Italia, care a limitat grupa de vârstă până la 55 de ani, şi alte ţări precum Germania, Austria - până la 65 de ani”, a explicat Valeriu Gheorghiţă. 
 
El a menţionat că a fost cerut un punct de vedere chiar de la compania AstraZeneca. 
 
"Am cerut un punct de vedere oficial inclusiv de la compania AstraZeneca, chiar în cursul acestei zile am avut o întâlnire cu reprezentanţii companiei AstraZeneca, inclusiv de la nivel european, în care ni s-au prezentat toate datele de eficacitate, toate datele care reies din studiile clinice aşa încât în cursul acestei săptămâni să fim în măsură să luăm decizia potrivită pentru administrarea acestui tip de vaccin pe teritoriul României”, a anunţat coordonatorul campaniei de vaccinare.
 
El a precizat că din 15 februarie vor fi deschise 180 de centre unde va fi folosit numai vaccinul AstraZeneca. 
 
"Pot să vă spun că pentru data de 15 februarie sunt prevăzute 180 de centre de vaccinare noi pe care urmează să le deschidem în ideea de a utiliza şi a distribui vaccinul de la AstraZeneca în aceste centre de vaccinare aşa încât în funcţie de decizia pe care o vom lua vizavi de persoanele eligibile pentru acest tip de vaccin se vor deschide sloturi de programare în aceste noi centre de vaccinare de la nivel naţional”, a mai declarat Valeriu Gheorghiţă. 
 
El a menţionat că, în ceea ce priveşte programarea noilor persoane pentru luna februarie, dozele disponibile de la Pfizer şi Moderna sunt alocate pentru asigurarea rapelului şi asigurarea persoanelor deja programate pentru doza unu. 
 
Valeriu Gheorghiţă a fost întrebat în ce stadiu se află linia specială dedicată vaccinării prioritare a personalului din educaţie. 
 
"Am avut mai multe discuţii cu ministrul Educaţiei legat de vaccinarea prioritară a personalului din învăţământ. Peste 110.000 de persoane deja au fost programate şi circa 27.000 au fost vaccinate. Din numărul de persoane eligibile, numărul celor care urmează să se programeze este de câteva zeci de mii, nu mai este un număr foarte mare şi din 15 februarie, pe măsură ce vom deschide aceste noi centre de vaccinare se pot vaccina cu prioritate, însă numărul de doze este suficient de mare de la AstraZeneca încât nu mai avem nevoie de o prioritizare strictă a personalului din învăţământ”, a explicat Valeriu Gheorghiţă, care a menţionat că se pot imuniza cu vaccinul de la AstraZeneca şi alte categorii eligibile în etapa a doua.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.