Premierul Florin Cîţu a transmis, vineri, condoleanţe familiilor victimelor din incendiul de la Institutul ”Matei Malş” şi anunţă că responsabilii vor fi identificaţi după ce există toate informaţiile. ”Un lucru este cert, de aceasta dată reacţia autorităţilor a fost eficientă şi rapidă”, a transmis premierul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”În aceasta dimineaţă o tragedie a lovit Bucureştiul. Din păcate, cu victime. În primul rând transmit sincere condoleanţe familiilor îndoliate”, a transmis, vineri, premierul Florin Cîţu. 
Acesta a explicat că din primul moment a fost activat Planul Roşu şi s-au luat măsuri pentru ca ”ca situaţia să fie stabilizată rapid”. 
 
”În acelaşi timp au fost identificate locuri în alte spitale din Bucureşti unde au fost transferaţi imediat mai mulţi pacienţi. M-am asigurat că transferul s-a făcut în condiţii sigure.  Un lucru este cert, de aceasta dată reacţia autorităţilor a fost eficientă şi rapidă. Despre cauze şi responsabili discutăm după ce avem toate informaţiile”, a mai scris premierul. 
 
Un număr de 53 de pacienţi au fost transferaţi la 11 spitale din Capitală, în urma incendiului la Institutul ”Matei Balş”. Cea de a patra victimă, care nu a răspuns manevrelor de resuscitare, este o femeie de 80 de ani care avea şi arsuri pe 20% din suprafaţa corpului.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.