Ministrul Justiţiei Stelian Ion a avut joi discuţii cu ambasadorul Marii Britanii Andrew Noble despre cooperarea judiciară în materie penală şi despre mandatele de arestare emise de instanţele române în cazul lui Alexander Adamescu şi Puiu Popoviciu. Ministrul i-a transmis că apreciază orice informaţie oferită de colegii britanici cu privire la elemente concrete referitoare la predarea acestor persoane pentru care procedurile judiciare în faţa instanţelor britanice au fost încheiate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„În ceea ce priveşte cooperarea judiciară în materie penală, ministrul Justiţiei a mulţumit pentru foarte buna colaborare cu autorităţile din Marea Britanie, în special în contextul executării de către autorităţile judiciare din Regatul Unit a mandatelor de arestare emise de instanţele române. Această materie este în continuare reglementată de Acordul de Comerţ şi Cooperare şi, întrucât pe fond, reglementarea nu a cunoscut modificări substanţiale, apreciem că nu vor fi înregistrate sincope în viitor. Au fost evocate cazurile având ca obiect soluţionarea mandatelor europene de arestare emise cu privire la Adamescu Bogdan Alexander şi Popoviciu Gabriel Aurel. Apreciem orice informaţie transmisă de colegii britanici cu privire la elemente concrete privind predarea persoanelor în privinţa cărora procedurile judiciare în faţa instanţelor britanice au fost încheiate. A fost apreciată contribuţia magistratului de legătură britanic în România, din perspectiva facilitării cooperării judiciare”, arată un comunicat de presă al Ministerului Justiţiei. 

Un alt subiect de discuţie a foat relaţia  dintre România şi Regatul Unit în domeniul justiţiei, exprimându-se satisfacţia asupra modului în care decurge cooperarea bilaterală, inclusiv cea în materie judiciară.

„A fost exprimată, de ambele părţi, convingerea că recentul Acord de Comerţ şi Cooperare încheiat de UE cu Marea Britanie va constitui o bază solidă de continuare a dialogului bilateral în domeniul aplicării legii. Ca linii de acţiune în viitor, asupra cărora se vor concentra eforturile părţilor, menţionăm combaterea criminalităţii organizate în toate formele sale şi, în special, a traficului de persoane, protecţia minorilor, lupta împotriva corupţiei”, mai indică sursa citată.

Ministrul Justiţiei şi-a exprimat dorinţa de consolidare şi extindere a dialogului bilateral pe toate temele evocate, cu contribuţia eşalonului tehnic şi a autorităţilor judiciare, conchide sursa menţionată.

Pe 13 ianuarie, Stelian Ion a anunţat, întrebat despre persoane condamnate şi fugite din ţară dar pe care statul român le aduce înapoi în România, că în cazul lui Alexander Adamescu a făcut o solicitare către autorităţile din Marea Britanie pentru a a afla de ce nu a primit un răspuns referitor la o repatriere a acestuia.

Acesta a adăugat că este important să fie aplicate măsuri preventive astfel încât, unde sunt indicii că cei care vor primi o condamnare vor să plece din ţară, să fie împiedicate aceste acţiuni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.