Mai mulţi apropiaţi ai opozantului rus încarcerat Aleksei Navalnîi au fost plasaţi joi în detenţie, înainte ca un tribunal să hotărască să-l menţină în arest pe principalul opozant al Kremlinului şi cu trei zile înaintea unor manifestaţii prevăzute în întreaga ţară, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aceste încarcerări au loc după o serie de percheziţii care au vizat miercuri seara atât apartamente ale unor apropiaţi ai activistului anticorupţie, un inamic jurat al Kremlinului, cât şi sedii ale organizaţiei sale, Fondul de luptă împotriva corupţiei (RBK):

Navalnîi este vizat, el însuşi, în multiple dosare judiciare, după ce a revenit în Rusia, la 17 ianuarie.

Fratele opozantului, Oleg Navalnîi, şi o stea în ascensiune în cadrul mişcării, Liubov Sobol, au fost plasaţi în detenţie pe o perioadă de 48 de ore, cu privire la ”încălcarea normelor sanitare”, a anunţat pe Twitter mâna dreaptă a lui Aleksei navalnăi, Ivan Jdanov.

”Oleg Navalnîi tocmai a fost plasat în detenţie timp de 48 de ore, la Departamentul Principal de Anchete de la Ministerul de Interne (...). Asta înseamnă că este suspect în acest dosar”, a scris pe Twitter Jdanov.

Avocatul lui Liubov Sobol, Vladimir Voronin, a denunţat pe Twitter ”un delir complet şi un abitrariu”.

O activistă din cadrul grupului contestatar  Pussy Riot, Maria Alehina, a fost de asemenea plasată în detenţie pe o perioadă de 48 de ore, din acelaşi motiv, a anunţat pe Instagram colega sa Nadejda Tolokonikova.

Anastasia Vasilieva, care conduce un sindicat al medicilor care legăturiîn parte cu Navalnîi, a fost de asemenea încarcerată 48 de ore, potrivit luiJdanov, la fel ca şi alţi colaboratori ai opozantului.

O înregistrare video a fost difuzată în presă şi pe reţele de socializare în care Vasilieva apare cântând la pian, acasă, în timp ce anchetatori îi percheziţionează apartamentul.

APELURI LA MANFESTAŢII

Aceste detenţii au avut loc înainte ca un tribunal să-i respingă apelul lui Aleksei Navalnîi împotriva plasării sale în arest prevenitv în urmă cu o peste o săptămână.

Opozantul a fost plasat în detenţie provizorie - până la 15 februarie cel puţin - la întoarcerea sa la Moscova, după cinci luni de convalescenţă în Germania, în urma unei presupuse otrăviri cu un agent neurotoxic de tip noviciok de care îl acuză pe Vladimir Putin şi serviciile ruse de securitate FSB.

Percheziţiile de miercuri au vizat atât domiciliile soţiei sale, Iulia, al fratelui său, Oleg, şi purtătoarei sale de cuvânt Kira Iarmîş, condamnată vineri la nouă zile de închisoare, cât şi sedii ale organizaţieisale, Fondul luptei împotriva corupţiei (FBK).

Domicilii şi sedii cu legături cu Navalnîi au fost perchiziţionate în mai multe rânduri în ultimii ani, din diverse motive. Echipa opozantului denunţă o încrâncenare judiciară motivată politic.

Potrvit lui Jdanov, aceste descinderi au avut loc în cadrul unei anchete cu privire la încălcarea ”normelor sanitare” în vigoare impuse din cauza epidemiei covid-19, în urma unor manifestaţii care au avut loc sâmbătă în întreaga Rusie, la apelul opozantului.

Ministerul rus de Interne a dat asigurări că organizatorii acestor manifestaţii - care nu au fost autorizate şi la care au fost efectuate aproape 3.900 de arestări - au ”creat o ameninţare a răspândirii noului coronavirus”.

Aproximativ 20 de anchete au fost deschise în paralel, cu privire la îndemnuri la tulburări, huliganism, violenţe vizând poliţişti sau incitarea minorilor la comiterea unor fapte ilegale.

”Jandarmul” rus al telecomunicaţiilor Roskomnadzor a anunţat că va sancţiona reţelele de socializare, din cauză că au lăsat online mesaje care incitau, în opinia sa, minorii să participe la manifestaţii.

Un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a apărat joi forţele de ordine, care ”îşi fac treaba”.

”Au avut loc multiple încălcări ale legii” în timpul manifestaţiilor, a declarat el presei.

Susţinători ai lui Navalnîi au îndemnat, la rândul lor, la noi adunări - duminică - în contextul în care Navalnîi urmează să compare în justiţie marţi şi riscă închisoarea cu executarea.

Echipa lui Navalnîi speră să profite de succesul unei anchete a opozantului, în care preşedintele rus Vladimir Putin este acuzat de faptul că beneficiază de un fastuos ”palat” la malul Mării Negre, oanchetă văzută de peste 98 de milioane de ori pe YouTube.

Kremlinul dezminte acuzaţiile din această anchetă anticorupţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.