Ministrul Muncii Raluca Turcan a precizat că nicio pensie din sistemul public de pensii nu va scădea în urma recalculării. Ea a adăugat că este în pregătire un proiect la Minister prin care „să existe opţiunea pensionării la 70 de ani şi această opţiune să fie cumulată cu optarea după vârsta standard de pensionare între pensie şi salariul la stat”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Vârsta de pensionare va fi atinsă într-un proiect pe care noi îl pregătim la Minister şi pe care îl vom discuta cu partenerii sociali şi cu toţi cei care vor fi implicaţi şi anume să existe opţiunea pensionării la 70 de ani şi această opţiune să fie cumulată cu optarea după vârsta standard de pensionare între pensie şi salariul la stat. Să opteze fie pensie şi opţiunea de a se pensiona la 70 de ani, fie să aleagă partea de salariu la stat”, a afirmat Raluca Turcan joi într-o conferinţă de presă. 

Chestionată dacă va scădea vreo pensie în urma recalculării, ministrul Muncii a răspuns: „Nicio pensie din sistemul public de pensii, în urma recalculării, nu va scădea. Toate pensiile care ar putea ieşi cu o valoare mai mică vor rămâne pe acelaşi plafon. În legătură cu pensiile de anul acesta, aşa cum am menţionat, ele vor fi plătite şi evaluate pentru cei care intră în pensie în baza legii şi vom vedea cu cât vor putea fi indexate anul acesta”. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.