Miniseria „Semne vitale/ Vitals. A True Human Story”, un portret profund şi emoţionant al vieţii dintr-un spital din provincia Barcelona în timpul pandemiei Covid-19, va avea premiera pe 7 februarie pe HBO GO.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cele trei părţi ale producţiei explorează provocările fizice şi emoţionale prin care trec pacienţii şi personalul, nu doar la serviciu, ci şi acasă, alături de familiile lor şi de cei dragi. Adunând poveştile personale ale subiecţilor lui, regizorul Fèlix Colomer subliniază capacitatea remarcabilă a omenirii de iubire şi bunătate atunci când se confruntă cu cele mai dure situaţii.

Producţia este produsă de El Terrat (The Mediapro Studio) şi Forest Film Studios pentru HBO Europe.

„Vitals” urmăreşte pacienţi şi membri ai personalului medical de la spitalul Parc Taulí din Sabadell, timp de câteva săptămâni, în perioada martie - iunie, în timpul celor mai dificile momente ale primului val al pandemiei. Documentarul merge dincolo de ideea de a vedea pacienţii ca pe simple cifre şi îi invită pe telespectatori să-i cunoască pe cei afectaţi de pandemie.

Pe lângă expunerea situaţiilor din spital, regizorul merge mai departe, dincolo de limitele spitalului, şi se alătură membrilor personalului medical în casele lor. Acolo ei trăiesc bucuria de a se reuni cu familiile lor, dar şi frustrarea legată de indiferenţa lumii de afară. „Vitals” asistă la modul în care familiile pacienţilor reacţionează la cele mai emoţionante conversaţii, apeluri video şi momente de rămas-bun dureroase.

„De când a început criza Covid-19, politicienii şi media ne-au copleşit cu date. În fiecare zi, 500 de decese, 2.000 de infecţii, 300 de internări la terapie intensivă, 200 de profesionişti medicali de care e nevoie în spitale… cifre. «Vitals. A true human story» lasă deoparte cifrele şi vorbeşte despre oameni. De exemplu, îi cunoaştem pe Alfredo şi Matilde, un cuplu care, după 50 de ani, încă se iubesc la fel ca în prima zi în care s-au cunoscut, vedem dăruirea incredibilă a asistentelor medicale Silvia şi Isa şi auzim mărturii ale unora dintre pacienţii care se luptă cu o moarte inevitabilă. Toţi sunt vitali. Să învăţăm de la ei este vital”, explică Fèlix Colomer, creatorul proiectului.

Hanka Kastelicová, VP Documentaries HBO Europe şi producător executiv al proiectului, spune: „Regizorul Fèlix Colomer a reuşit să expună fragilitatea umană, dar şi imensa putere a iubirii, a familiei, alături de devotamentul profesional şi personal al personalului medical atunci când se confruntă cu un nou inamic necunoscut. Vitals. A true human story. oferă o perspectivă profundă a momentelor foarte intime ale protagoniştilor săi şi va rămâne o cronică excepţională a acestor vremuri de neuitat”.

Producători executivi pentru HBO Europe sunt Hanka Kastelicová, Miguel Salvat şi Antony Root.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.