Amenajarea interioară a locuinţei presupune crearea unei atmosfere unitare de ansamblu. Urmăreşte să foloseşti acelaşi în toate încăperile, astfel încât să fie plăcut din punct de vedere vizual. Dacă te asiguri că alegi un stil care îţi dă totdeauna o stare de spirit bună, vei fi mai energic şi mai binedispus, oriunde te-ai afla în casă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Culorile sunt importante, pe lângă stilul ales. Între aceste două elemente trebuie să existe o legătură strânsă. Unele piese de mobilier arată mult mai bine într-o anumită nuanţă, decât în alta. Alege culorile cele mai potrivite pentru a crea o ambianţă potrivită cu destinaţia încăperii.

Iată care sunt culorile cele mai indicate a amenaja fiecare încăpere!

  • Albastru, pentru un dormitor odihnitor

Această culoare este cunoscută pentru proprietăţile benefice asupra psihicului. În dormitor, mai ales atunci când vopseşti pereţii astfel, poţi crea o atmosferă liniştitoare, perfectă pentru relaxarea după zile lungi de muncă. De asemenea, albastrul poate să fie propice pentru creativitate, pentru că te umple de energie, mai ales dacă e vorba despre nuanţe deschise.

  • Verde, pentru biroul unde te relaxezi şi lucrezi

Verdele e o culoare pentru care mulţi optează atunci când îşi amenajează biroul acasă, mai ales pentru pereţi sau mobilă, dar e o opţiune şi includerea de cât mai multe plante în încăpere. Această culoare te ajută să ai o stare de spirit mai bună, dar şi să te concentrezi pe ce ai de făcut.

  • Culori pastelate, pentru o sufragerie unde să petreci timp cu plăcere

Pentru amenajarea sufrageriei, ai în vedere mai ales culori deschise şi pastelate, care să nu încarce prea mult privirea. Pardoseala, mobila şi pereţii pot fi alese într-o combinaţie de alb, crem şi bej. De asemenea, poţi adăuga accente de culoare cu nuanţe pastelate de albastru, atunci când alegi decoraţiunile sau o parte din mobilă.

  • Alb, pentru o bucătărie modernă şi funcţională

Albul a fost şi rămâne o opţiune ideală pentru amenajarea unei bucătării. Poţi crea astfel un aspect luminos şi curat, care să te îmbie să găteşti cu plăcere în fiecare zi. De asemenea, ai astfel posibilitatea de a alege modele versatile de mobilă, din diferite stiluri. Indiferent că eşti mai apropiat de liniile drepte ale stilului modern sau de mobila bogat ornată, poţi găsi variante în această nuanţă.

Această culoare are avantajul că poate fi combinată foarte uşor cu alte nuanţe, de exemplu negru, gri sau bej, dar poate fi şi nuanţa principală din bucătărie. Poţi opta pentru bucătării modulare de la Homelux, astfel încât să ai mobilă care se adaptează nevoilor individuale ale spaţiului de care dispui, cu dulapuri cu diferite dimensiuni şi design-uri.

  • Alb, pentru o baie modernă,ideală pentru relaxare

Baia ar trebui să fie amenajată în culori cât mai deschise, pentru o impresie de prospeţime. De asemenea, sunt potrivite şi culorile precum verde sau albastru, atât timp cât nu sunt în nuanţe foarte copleşitoare.

Alegând culorile potrivite pentru fiecare încăpere a casei, te asiguri că te simţi mai plin de energie şi mai relaxat. În funcţie de destinaţia încăperii, poţi opta pentru o variantă care te ajută, de exemplu, să te concentrezi la muncă sau să ai un somn odihnitor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.