Preşedintele Joe Biden va menţine deschise toate opţiunile în privinţa reacţiei la reţinerea opozantului Kremlinului Alexei Navalnîi de către Rusia, a declarat, luni, secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, care a reiterat solicitarea de eliberare a lui Navalnîi, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Preşedintele îşi rezervă dreptul de răspunde la momentul şi în maniera pe care le va decide şi toate opţiunile rămân deschise”, a răspuns ea, întrebată în legătură cu conduita preşedintelui Biden faţă de liderul Kremlin în legătură cu cazul Navalnîi.

”Voi reitera apelul către autorităţile ruse de a elibera toate persoanele rteţinute pentru că şi-au exercitat drepturile universale şi pentru eliberarea  imediată şi necondiţionată al lui Alexei Navalnîi. De asemenea, cerem Rusiei să coopereze în investigaţia  comunităţii internaţionale cu privire la otrăvirrea lui Alexei Navalnîi şi să ofere explicaţii credibile în ldegătură cu utilizarea armelor chimice pe tetitoriul său”, a afirmkat Psaki.

Poliţia rusă a reţinut peste 3.700 de oameni şi a recurs la forţă, sâmbătă, pentru a risipi zecile de mii de demonstranţi care au ignorat frigul extrem şi avertismentele autorităţilor pentru a cere eliberarea din închisoare a lui Navalnîi.

Acesta a fost reţinut pentru 30 de zile pentru încălcarea termenilor unei condamnări cu suspendare, dar neagă acuzaţiile care i se aduc.

Administraţia Biden i-a cerut în urmă cu o săptămână preşedintelui rus Vladimir Putin ca Navalnîi să fie eliberat imediat, ca şi protestatarii reţinuţi la demonstraţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.