Ministerul Sănătăţii a transmis că şi persoanele vaccinate cu a doua doză de vaccin este recomandat să poarte în continuare masca de protecţie şi să păstreze distanţa. ”Vaccinul vă protejează pe dumneavoastră, purtarea măştii îi protejează pe cei din jur care nu au fost încă vaccinaţi”, a transmis, duminică, Ministerul Sănătăţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Chiar şi după ce vi s-a administrat a doua doză de vaccin, este recomandat să continuaţi să purtaţi masca de protecţie şi să respectaţi regulile de distanţare socială. Vaccinul vă protejează pe dumneavoastră, purtarea măştii îi protejează pe cei din jur care nu au fost încă vaccinaţi”, au scris, duminică, pe pagina oficială de Facebook reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

Oficialii au precizat că până în acest moment, în studiile clinice s-a urmărit dacă vaccinarea previne formele simptomatice de COVID-19, nu a fost studiat dacă este prevenită şi infecţia asimptomatică.

”Din acest motiv cercetătorii încă nu ştiu dacă o persoană vaccinată se poate infecta asimptomatic şi poate transmite mai departe virusul”, au mai precizat oficialii MS.

Aceştia au explicat câteva motive pentru are ar trebui urtată în continuare masca:

Nu se cunoaşte încă gradul de eficacitate al celor două vaccinuri împotriva infecţiilor asimptomatice. Nu există suficiente studii care să indice dacă o persoană vaccinată poate să fie purtătoare a virusului şi care este riscul de transmisie a SARS-CoV-2. Este posibil ca o persoană vaccinată asimptomatică să poată răspândi virusul şi, astfel, să infecteze o persoană nevaccinată.

Veţi obţine un nivel crescut al imunităţii în aproximativ două săptămâni numai după administrarea celei de-a doua doze de vaccin (rapel). Până când trec aceste două săptămâni de la administrarea celei de-a doua doze de vaccin vă puteţi infecta şi dezvolta formele severe de COVID-19.

Vaccinul nu garantează imunitate 100%. Eficacitatea în prevenirea bolii COVID-19 este de 95% pentru vaccinul BioNTech-Pfizer şi de 94.1% pentru vaccinul Moderna.

Instituţiile de Sănătate Publică din lume, inclusiv din România, continuă să monitorizeze gradul şi modalitatea de răspândire a virusului pe măsură ce tot mai multe persoane sunt vaccinate. Autorităţile publice recomandă în continuare să ne spălăm des pe mâini, să evităm spaţiile aglomerate, să purtăm mască de protecţie şi să respectăm distanţarea socială.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.