O deputată norvegiană, Trine Skei Grande, a anunţat că a propus candidatura International Fact-Checking Network (IFCN) - o reţea de câteva zeci de instituţii media şi organizaţii active în verificarea faptelor - la Premiul Nobel pentru Pace, subliniind că ”prima victimă a unui război este adevărul”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Trăim într-o epocă în care lupta împotriva minciunilor este atât de importantă, încât Joe Biden a menţionat-o în discursul său” de învestire, a declarat joi fosta preşedintă a Partidului Liberal, la putere în Novergia, în cadru unei coaliţii.

”Anul acesta i-am propus pe verificatorii faptelor la Nobelul Păcii. Ei au nevoie de susţinerea noastră”, a subliniat ea într-n mesaj postat pe Twitter.

Aleasa, care a fost ministrul Culturii, iar apoi al Educaţiei din 2018 în 2020, a transmis candidatura Fact-Checking Network (IFCN), o reţea de câteva zeci de publicaţii şi organizaţii - din care face parte şi AFP - active în verificarea faptelor.

Directorul IFCN, Baybars Örsek, îşi exprimă, într-un mesaj adresat comunităţii mondiale a ”fact-checker”-ilor, ”sentimentul enorm de umilinţă şi de mândrie” la şefia organizaţiei, în urma anunţului candidaturii.

”Suntem conştienţi că este vorba despre o etapă foarte preliminară într-o călătorie fără egal, o mare mărturie a muncii mişcării noastre”, scrie el.

Institutul Nobel acceptă toate candidaturile valide trimise până la data-limită de 31 ianuarie, fără să fie necesară vreo recunoaştere din partea sa.

În fiecare an, sute de nume sunt propuse la prestigioasa distincţie.

Între alţi candidaţi cunoscuţi din 2021 se află fostul preşedinte american Donald Trump, care a popularizat expresia ”fake news”.

Zeci de mii de persoane - între altele parlamentari şi miniştri din toate ţările, foşti laureaţi, unii profesori universitari - sunt abilitate să propună o candidatură la Premiul Nobel pentru Pace.

Miercuri Joe Biden şi-a îndemnat compatrioţii să respingă manipularea faptelor, o trimitere la predecesorul său Donald Trump, care a negat timp de săptămâni de zile rezultatul alegerilor prezidenţiale.

”Fiecare dintre noi are datoria şi responsabilitatea, în calitate de cetăţean, de american şi mai ales ca lider (...) să apere adevărul şi să lupte împotriva minciunilor”, a subliniat noul preşedinte american.

IFCN - de referinţă în domeniul luptei împotriva informaţiilor false - are, potrivit site-ului său, 79 de semnatari certificaţi în întreaga lume.

În afară de serviciul de fact-checking al Agence France-Presse, din el fac parte serviciile cotidienelor The Washington Post (WP), Le Monde («Les Décodeurs»), Reuters sau Africa Check.

Nobelul Păcii urmează să fie atribuit în octombrie.

Anul trecut, distincţia a fost acordată Programului Alimentar Mondial (PAM).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.