Preşedinta Senatului Anca Dragu a afirmat, cu prilejul omagierii memoriei victimelor Pogromului de la Bucureşti din ianuarie 1941, că „antisemitismul, xenofobia şi rasismul reprezintă pericole de actualitate, pericole pe care dacă nu le contracarăm ferm, societatea noastră şi noi toţi vom avea de suferit”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Omagiem, astăzi, memoria victimelor Pogromului de la Bucureşti din ianuarie 1941. Un moment reprobabil din istoria ţării noastre, un moment pe care trebuie să ni-l asumăm, să-l înţelegem şi din care să învăţăm că valorile şi principiile democratice trebuie apărate zi de zi.
 
Antisemitismul, xenofobia şi rasismul reprezintă pericole de actualitate, pericole pe care dacă nu le contracarăm ferm, societatea noastră şi noi toţi vom avea de suferit.
 
Obligaţia noastră morală, la 80 de ani de la această tragedie, este să omagiem aşa cum se cuvine memoria celor care au avut de suferit în acest eveniment dezonorant şi să ne asigurăm că această dramă va rămâne mereu vie în conştiinţele noastre”, a scris Anca Dragu joi pe Facebook. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.