Preşedintele sud-coreean Moon Jae-in consideră că ar fi bine ca preşedintele ales american Joe Biden să angajeze discuţii cu Coreea de Nord şi să profite de progresele realizate de către preşedintele în exerciţiu Donald Trump cu dictatorul nord-coreean Kim Kong Un, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Joe Biden se instalează miercuri la Casa Albă, în contextul în care negocierile în vederea unei dezarmări nucleare a Coreei de Nord între Washington şi Phenian sunt blocate.

Moon Jae-in se propune mediator în aceste discuţii şi pledează ca dialogul cu Coreea de Nord să fie una dintre priorităţile administraţiei Biden în domeniul politicii externe, în vederea ”construirii” pe baza Declaraţiei comune din 2018 a lui Donald Trump şi Kim Jong Un.

”Învestirea administraţiei Biden va marca o cotitură în vederea relansării dialogului între Statele Unite şi Coreea de Nord, a dialogului Sud-Nord”, a apreciat luni Moon Jae-in, într-o conferinţă de presă, cu ocazia Anului Nou.

Şeful statului sud-coreean consideră că sunt posibile progrese dacă se evocă ”măsuri concrete” în negocieri.

Kim Jong Un s-a angajat în cadrul Congresului Partidului Muncitorilor din Coreea (WPK, unic), săptămâna trecută, la o consolidare a capacităţilor militare nord-coreene.

Moon Jae-in consideră, însă, că este mai important să se deschidă negocieri în vederea unui acord de pace.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.