Poliţiştii din Capitală au depistat în două locuri din Centrul Vechi că se desfăşurau în noaptea de sâmbătă spre duminică dimineaţa două evenimente private, la primul erau 10 persoane şi la al doilea 11 oameni. Fiecare organizator a fost amendat cu 9.000 lei, iar participanţii au primit sancţiuni contravenţionale de 12.800 lei.
În ambele situaţii organizatorii au fost sancţionaţi cu amendă în valoare de 9.000 de lei (fiecare).
De asemenea, participanţii la evenimente au fost sancţionaţi contravenţional conform prevederilor Legii nr 55 din 2020 cu amenzi în cuantum de 12.800 lei.
În ambele cazuri cercetările sunt continuate de Serviciul Poliţiei Centrul Vechi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor”, arată un comunicat de presă al Poliţiei Capitalei
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.