Cel puţin 3,06 milioane de locuitori ai Uniunii Europene (UE) au fost vaccinaţi cu o prima doză de vaccin împotriva covid-19, reprezentând abia 0,69% din populaţia europeană, potrivit unui bilanţ întocmit de către AFP

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acest nivel, care pare mic, îngrijorează Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Potrivit OMS, numai zece ţări administrează în prezent aproximativ 95% dintre vaccinurile împotriva covid-19.

Portivit unei hărţi întocmite de ”Our world in data”, vaccinarea în Europa este eterogenă.

Potrivit acestui site de analiza datelor, cele zece ţări în care se concentrează 95% din vaccinare sunt Statele Unite, China, Regatul Unit, Israelul, Emiratele Arabe Unite (EAU), Italia, Rusia, Germania, Spania şi Canada.

Acest site ”open data” îşi actualizează datele vaccinării în Europa.

Finanţat prin donaţii începând din 2014, Our World in Data este o întreprindere nonprofit, înfiinţată în colaborare cu Universitatea Oxford.

Pandemia covid-19 a ucis cel puţin 1.979.596 de oameni în lume.

Statele Unite sunt cea mai afectată ţară atât ca număr cazuri şi au înregistrat 384.784 de morţi, urmate de Brazilia (205.964), India (151.727), Mexic (136.917) şi regatul Unit (84.767).

Aproximativ zece milioane de oameni au fost vaccinaţi cu o pimă doză a unuia dintre cele două vaccinuri autorizate în Statele Unite, au anunţat miercuri autorităţile santare americane.

Acest număr reprezintă doar 3% din populaţia americană, la o lună de la lansarea celei mai mari campanii de vaccinare din istoria ţării.

Potrivit unor experţi, se atinge o imunitate colectivă după ce se vaccinează 75% din populaţie.

Programul vaccinării a înregistrat o întârziere considerabilă.

Administraţia Trump a stabilit un obiectiv ambiţios de 20 de milioane de doze - adică dublu faţă de nivelul actual - până la sfârşitul lui decembrie.

Statele Unite vizează în mod oficial să imunizeze 100 de milioane de persoane până la sfârşitul primului timestru al lui 2021, adică până la sfârşitul lui martie, peste două luni şi jumătate.

Vaccinurile autorizate în prezent în Statele Unite sunt vaccinurile alianţei americano-germane Pfizer-BioNTech şi Moderna, care se administrează în două doze, la un interval de trei, respectiv, patru săptămâni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.