Senatorul PSD Gabriela Firea afirmă că îşi doreşte depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului condus de Florin Cîţu şi anunţă că, dacă se va propune în PSD un astfel de demers, va vota "pentru".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Întrebată miercuri seară, într-o emisiune televizată, dacă PSD intenţionează introducerea unei moţiuni de cenzură după luna februarie, senatorul social-democrat Gabriela Firea a precizat că, personal, susţine acest demers.
 
"Eu îmi doresc (introducerea unei moţiuni de cenzură - n.r.). Nu aş vrea să spun eu acum, să anticipez ceea ce se va decide în cadrul Comitetului Politic Naţional, dar sunt convinsă că ceilalţi preşedinţi de organizaţii din ţară vor fi de acord cu un astfel de demers. Nu de alta, dar să ştiţi că o moţiune în sine este chiar bugetul, dacă bugetul cade în Parlament, Guvernul trebuie să plece acasă. Deci primul examen al Cabinetului PNL-USR PLUS este ajungerea bugetului în Parlament”, a declarat Gabriela Firea, la Antena 3. 
 
Aceasta a afirmat că în discuţiile din interiorul PSD va vota pentru introducerea unei moţiuni de cenzură. 
 
"Dacă se va propune acest lucru, categoric voi vota pentru”, a precizat prim-vicepreşedintele PSD.
 
Gabriela Firea a menţionat că toate acţiunile PSD sunt subscrise ideii de a apăra "agenda cetăţeanului” şi că PSD doreşte "opoziţie pe argumente, nu doar pe metafore şi doar luptă pe Facebook”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.