Un agent de la Penitenciarul Poarta Albă a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită, după ce ar fi cerut şi ar fi luat suma de 1.100 de euro pentru ca un deţinut să primească un telefon mobil şi un parfum.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, procurorii au dispus începerea acţiunii penale faţă de un agent de la Penitenciarul Poarta Albă pentru luare de mită şi introducerea în mod ilicit de telefoane mobile în penitenciar.
 
"Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 29 decembrie 2020, în urma pretinderii anterioare, inculpatul, agent de poliţie penitenciară la Penitenciarul Poarta Albă, ar fi primit de la o persoană suma de 1.100 de euro şi un parfum, în schimbul introducerii ilicite a unui telefon mobil şi a unui parfum în penitenciar şi remiterii acestor obiecte către un deţinut”, se arată în comunicat.
 
Sursa citată menţionează că, marţi, au fost făcute percheziţii atât la penitenciar, cât şi la locuinţa agentului, ocazie cu care au fost găsite atât telefonul mobil introdus ilicit în penitenciar, cât şi cele două parfumuri şi suma de 5.500 de lei, bani obţinuţi în urma schimbării valutei primite ca mită în lei.
 
Agentul de la Penitenciarul Poarta Albă a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca miercuri să fie prezentat Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.