Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut, în primele 11 luni din 2020 faţă de perioada similară din 2019, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 2,1%, respectiv cu 2,2%, arată datele publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2020, comparativ cu perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2019 a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 2,1%, datorită creşterii vânzărilor de produse nealimentare (+5,5%) şi vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+5,3%). Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 8,7%. Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2020, comparativ cu perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2019, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 2,2% datorită creşterii vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+5,7%) şi vânzărilor de produse nealimentare (+5,3%). Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 8,2%”, arată datele INS.

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna noiembrie 2020, comparativ cu luna precedentă, a crescut pe ansamblu cu 1,4%, datorită creşterii înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+8,1%).

Scăderi au înregistrat comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-6,4%) şi vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (-2,2%).

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna noiembrie 2020, comparativ cu luna precedentă a crescut pe ansamblu cu 0,7%, datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+2,2%) şi la vânzările de produse nealimentare (+0,6%). Vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun au scăzut cu 0,3%.

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna noiembrie 2020, comparativ cu luna noiembrie 2019 a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 3,3% datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+9,7%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+1,9%).

Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 7,3%. Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna noiembrie 2020, comparativ cu luna noiembrie 2019 a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 5,1% datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+10,7%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+4,6%).

Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 4,7%.

Cifra de afaceri reprezintă veniturile totale înregistrate de către întreprindere în perioada de referinţă, provenite atât din activitatea principală, cât şi din activităţile secundare exercitate de aceasta. Cifra de afaceri nu include TVA şi veniturile din vânzarea sau transferul de mijloace fixe. Indicii de volum ai cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul sunt indici de tip Laspeyres şi sunt calculaţi în condiţii metodologice şi de preţuri comparabile. Pentru exprimarea valorilor din perioada curentă în preţurile perioadei de referinţă se utilizează indici de preţuri deflatori (indicele preţurilor de consum).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.