Candidatul democrat la un mandat de senator în statul Georgia Jon Ossoff şi-a revendicat miercuri victoria în acest dublu scrutin parţial, împotriva senatorului republican în exerciţiu David Perdue, care nu şi-a recunoscut înfrângerea, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Georgia, mulţumesc pentru încrederea pe care mi-ai acordat-o”, a declarat el.

Însă presa americană nu a anunţat încă un învingător în acest scrutin foarte strâns.

În cazul în care victoria lui Jon Ossoff se confirmă, Partidul democrat preia controlul în Senat şi îi dă lui Joe Biden toate pârghiile puterii la instalarea sa la Casa Albă, la 20 ianuarie.

Reverendul de culoare Raphael Warnock a obţinut unul dintre cele două mandate aflate în joc, înfrângând-o pe republicana Kelly Loeffler. El şi-a revendicat victoria, devenind primul senator afroamerican din Georgia.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.