O îngrijitoare a fost vaccinată miercuri cu primul vaccin împotriva COVID-19 în Olanda, ultimul stat membru al Uniunii Europene (UE) care îşi lansează campania de vaccinare, în toiul unor critici aprige pe tema lentorii acestui proces, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prima doză de vaccin Pfizer/BioNTech i-a fost administrată lui Sanna Elkadiri, o îngrijitoare în vârstă de 39 de ani la un azil de pensionari, în cadrul unei ceremonii în oraşul Veghel (sud), în prezenţa unor oficiali olandezi.

Ministrul olandez al Sănătăţii Hugo de Jonge a declarat presei că este ”un moment incredibil”.

”În sfârşit, după luni (...), începem să punem capăt crizei aici”, a declarat el.

Guvernul olandez este aprig criticat din cauza lentorii în lansarea procesului de vaccinare, iar premierul Mark Rutte a recunoscut că este ”cu adevărat dezamăgit”.

Personalul spitalicesc aflat în contact cu pacienţi cu covid-19 este primul care beneficiazăde vaccinare, împreună cu lucrători în azile de pensionari din sudul ţării, au anunţat autortăţile sanitare.

Olanda este ultimul stat membru UE care îşi lansează campania de vaccinare, care a demarat la 27 decembrie în alte state membre, după ce Regatul Unit a început vaccinarea în urmă cu aproape o lună.

Guvernul olandez a fost aspru criticat într-o dezbatere în Parlament, marţi, în care deputaţi şi-au exprimat indignarea faţă de faptul că vaccinurile au rămas depozitate timp de două săptămâni în congelatoare.

”Sunt cu adevărat dezamăgit de faptul că facem asta la două săptămâni după alte ţări” europene, le-a spus parlamentarilor Mark Rutte.

Ministrul Sănătăţii a recunoscut, la rândul său, că Guvernul nu a fost suficient de ”agil” în distribuirea vaccinului.

Autorităţile au decis să devanseze cu două zile lansarea campaniei, prevăzută iniţial la 8 ianuarie.

Oficiali dau vina pe dificultăţi logistice şi necesitatea unei aprobări a vaccinului de către autorităţile naţionale, pentru a justifica această întârziere.

De la mijlocul lui decembrie, Olanda se află în cea mai strictă carantină de la începutul pandemiei.

Locuitorii sunt îndemnaţi să rămână acasă, iar şcolile şi magazinele neesenţaile au fost închise.

Premierul Mark Rutte a preferat anterior o ”izolare inteligentă”, mult mai permisivă decât ale vecinilor săi europeni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.