Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a declarat, mari seară, că ministrul are o putere foarte mare asupra procurorilor şi, dacă doreşte, poate face o ”ievaluare” şi poate să propună revocarea. Ion doreşte modificarea procedurii de numire şi revocare a procurorilor, pentru a exista ”un echilibru al puterilor”, iar CSM şi preşedintele să aibă un cuvânt impostant de spus.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Printr-o decizie a Curţii Constituţionale, ministrul Justiţiei are o putere foarte mare asupra procurorilor. Şi dacă doreşte revocarea poate face o «ievaluare» din aceea şi poate propune această revocare”, a declarat Stelian Ion la B1 TV, marţi seară. 

Ministrul Justiţiei a adăugat că îşi propune modificarea acestei proceduri, aceasta regăsindu-se printre urgenţele pe care le are în vedere, în perioada următoare.

”Ideea este că acea procedură este printre urgenţele pe care le am în vedere, modificarea acelei proceduri, în sensul în care să existe un echilibru al puterilor, astfel încât politicul să nu fie singurul factor decident. În senul acesta, CSM trebuie să aibă cel puţin pentru avizele negative, un rol hotărâtor, acele avize să fie conforme. La fel, preşedintele ar trebui să aibă un cuvânt de spus, important”, a declarat Stelian Ion.

Întrebat ce rol ar trebui să aibă preşedintele în acest caz, Stelian Ion a declarat că preşedintele ar trebui să fie unul dintre filtre.

”Vreau să specific faptul  că PSD nu a modificat acel articol, deşi s-au învârtit în jurul lui, dar l-au interpretat cu ajutorul CCR. Ar trebui  să existe un mecanism în care ministrul Justiţiei să facă propunerea, după care  urmează un aviz din partea CSM care să fie conform, iar de acest aviz să ţină cont ministrul Justiţiei. Deci, cererea să se întoarcă la ministrul Justiţiei, astfel încât ceea ce i se trimite preşedintelui spre numire, să treacă de acest filtru. Dacă  CSM spune nu, ar trebui să se vină cu altă numire. De asemenea, preşedintele să aibă posibilitatea să îşi spună punctul de vedere şi să fie iarăşi un alt filtru. Şi dacă aceste filtre funcţionează simultan, sunt şanse puţine să ajungă acolo persoane nepotrivite asupra cărora să planeze suspiciuni”, a mai precizat Stelian Ion.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.