Direcţia Naţională Anticorupţie solicită încuviinţarea urmăririi penale a lui Costel Alexe, fost ministru şi fost deputat, pentru luare de mită şi instigare la delapidare, după ce ar fi cerut de la managerul unui combinat siderurgic 22 de tone de produse din tablă, pentru alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi monitorizarea măsurilor luate pentru închiderea unui depozit de deşeuri neconforme. Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a precizat, luni, că a aflat ”cu surprindere” de acuzaţiile pe care i le aduc procurorii DNA şi precizează că îşi doreşte finalizarea acestui demers cât mai repede şi aflarea adevărului. ”Nu am cerut şi nu am luat în întreaga mea activitate publică foloase necuvenite cu încălcarea legii”, susţine Costel Alexe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Grindeanu: Orban să îi ceară lui Alexe să demisioneze din funcţia de preşedinte al CJ Iaşi / Iohannis să încuviinţeze cu celeritate cererea DNA de începere a urmăririi penale
CITEȘTE ȘI Costel Alexe, după ce DNA a cerut încuviinţarea urmăririi penale: Îmi doresc cât mai repede finalizarea acestui demers care va statua exact realitatea: nu am cerut şi nu am luat în întreaga mea activitate publică foloase necuvenite cu încălcarea legii

"În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Preşedintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de o persoană, fost deputat în Parlamentul României, la data faptelor având funcţia de ministru, pentru săvârşirea infracţiunilor de: luare de mită, instigarea la delapidare", arată DNA, într-un comunicat de presă transmis luni.

Solicitarea DNA a fost făcută întrucât "există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă" că, în perioada martie-aprilie 2020, persoana respectivă ar fi pretins, în mod direct, de la managerul unui combinat siderurgic, mai multe produse din tablă în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu referitoare la alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi la monitorizarea măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deşeuri neconforme.

"Foloasele respective, în cantitate de 22 tone (aprox.103.000 lei), ar fi fost primite în datele de 23 aprilie 2020 şi 07 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăţi comerciale administrată de o rudă de-a sa", afirmă DNA.

Cererii transmise i-au fost ataşate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie precum şi volumele (10) cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.