Campania de vaccinare împotriva COVID-19 a început, luni dimineaţă, şi în judeţul Galaţi. Primele doze au fost administrate la Spitalul de Boli Infecţioase "Cuv. Parascheva" din Galaţi, unde au fost imunizaţi cinci medici.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prima persoană vaccinată la Galaţi a fost Manuela Arbune, medic care a fost de gardă în noaptea în care a fost confirmat primul caz de COVID-19 în judeţ.

"A fost un an în care am stat deseori departe de cei dragi, am ratat evenimente importante din viaţa noastră, nu am putut fi alături de cei ce se năşteau sau cei care plecau dintre noi, dar iată că a venit un nou an şi în această zi avem o nouă speranţă că toată drama trăită anul anterior ar putea fi sfârşită şi cred că prin această intervenţie pe care am acceptat-o e cel mai bun mesaj pentru studenţi, colegi, cunoştinţe ale mele că vaccinul pe care îl avem azi la dispoziţie este benefic şi necesar şi este singura soluţie de a ne ajuta să stăpânim această dramă trăită de-a lungul anului ce a trecut. Am încredere în vaccin şi sunt încrezătoare în ceea ce ştiinţa ne aduce la dispoziţie şi cred că prin această atitudine pot da un mesaj al onestităţii, al sincerităţii şi al încrederii mele în acest mijloc de prevenţie şi îi îndemn şi pe alţii să aibă curaj", a declarat medicul Manuela Arbune.

Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a primit  975 de doze de vaccin împotriva COVID-19, acestea fiind distribuite la toate cele 10 spitale din judeţ.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.