Norvegia va impune noi restricţii pentru a preveni revenirea la creştere a epidemiei de coronavirus, între care interzicerea la nivel naţional a vânzării de alcool în restaurante şi baruri şi a primirii de invitaţi la domiciliu, a declarat duminică premierul Erna Solberg, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Numărul infecţiilor cu noul coronavirus a crescut în ultima lună, iar numărul mediu de oameni la care o persoană infectată transmite virusul este în prezent de 1,3.

”Vedem semnele unui nou val de infecţii”, a afirmat Solberg într-o conferinţă de presă, în timpul căreia a făcut referire la petrecerile de Crăciun şi de Anul Nou şi la apariţia noii tulpini mai contagioase a virusului, identificată pentru prima oară în Marea Britanie.

Aceasta a spus că norvegienii trebuie să îşi suspende viaţa socială în următoarele două săptămâni, pentru a ţine virusul sub control.

Cu o zi înainte, guvernul a anunţat că vor fi suspendate cursurile universitare şi că studenţii vor sta acasă.

Magazinele, grădiniţele şi şcolile elementare vor rămâne deschise. Şcolile gimnaziale şi liceele vor rămâne la rândul lor deschise, dar vor recurge mai mult la învăţământ de la distanţă.

Toate călătoriile în interes privat, în străinătate sau la nivel local, sunt nerecomandate. Norvegia avea deja unele dintre cele mai stricte condiţii de călătorie din Europa, solicitând nerezidenţilor să dovedească faptul că nu au Covid-19, înainte de a intra în ţară.

Joi, Oslo a impus obligativitatea unui trest negativ pentru Covid-19 tuturor persoanelor care intră în Norvegia, pentru a opri răspândirea noii tulpini de coronavirus identificată în Marea Britanie.

Punctele mici de trecere a frontierei au fost închise pentru că nu au capacitatea de a avea centre de testare pentru Covid-19.

Numărul cumulat al cazurilor de Covid-19 la 100.000 de locuitori, pentru o perioadă cumulată de 14 zile, a fost de 113,6 în săptămâna 21-27 decembrie, find al patrulea cel mai mare din Europa după Islanda, Grecia şi Finlanda, potrivit Centrului European pentru Controlul şi prevenirea Bolilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.