Prim-ministrul britanic Boris Johnson a declarat miercuri seară că „ritmul abrupt” de răspândire a noii variante de coronavirus cere să fie luate măsuri „mai dure” în anumite regiuni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În cea mai mare parte a Angliei, şcolile primare vor fi totuşi redeschise săptămâna viitoare, aşa cum era planificat, a mai afirmat el. Dar în alte zone, unde rata de infectare este mai mare, începutul noului trimestru va fi amânat până pe 18 ianuarie, până la o nouă analiză a datelor.

Pentru ciclul gimnazial, copiii lucrătorilor din prima linie vor reveni la şcoală, iar ceilalţi elevi vor merge la cursuri o săptămână la târziu.

Johnson a mai spus că fiecare elev din ciclul gimnazial va fi testat la revenirea la şcoală şi, în mod regulat, după aceea.

Pentru noaptea de Anul Nou, el a cerut britanicilor să rămână în locuinţe, să nu se întâlnească cu familia sau prietenii decât dacă locuiesc împreună, şi să evite adunările mari.

„Ne aflăm încă în tunelul acestei pandemii”, a adăugat el.

De la miezul nopţii, trei pătrimi din populaţia Angliei (44 de milioane de persoane) se vor afla în nivelul 4 de restricţii. Acesta include ordinul de a rămâne acasă, iar magazinele neesenţiale, sălile de sport şi saloanele de cosmetică vor fi închise.

Referitor la aceste noi măsuri anunţate miercuri de ministrul Sănătăţii, Matt Hancock, prim-ministrul a spus: „În acest moment critic, trebuie să ne dublăm eforturile pentru a opri acest virus”.

„Nimeni nu regretă aceste măsuri mai mult decât mine, dar trebuie să luăm o atitudine fermă acum”.

De la începutul pandemiei, Marea Britanie a înregistrat peste 2,43 de milioane de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 şi mai mult de 72.500 de decese asociate. 

Pentru ultimele 24 de ore au fost raportate 50.023 de contaminări şi 981 de decese.

Marea Britanie, prima ţară din lume care a aprobat pentru utilizare de urgenţă vaccinurile Pfizer/ BioNTech (pe 2 decembrie) şi Oxford-AstraZeneca (pe 30 decembrie), a început campania de imunizare pe 8 decembrie.

Până la finalul lunii martie 2021 sunt aşteptate zeci de milioane de doze de vaccinuri, a adăugat prim-ministrul, care a menţionat că se lucrează pentru a face ca programul de vaccinare să meargă cât de rapid posibil.

Boris Johnson a mai spus: „Suntem încrezători că lucrurile vor fi mult mai bine până pe 5 aprilie (lunea Paştelui, n.r.)”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.