Preşedintele ales Joe Biden şi viitoarea primă doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, urmează să apară în timpul Dick Clark's New Year's Rockin' Eve With Ryan Seacrest 2021, transmisă de ABC în noaptea de 31 decembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit The Hollywood Reporter, cuplul va transmite un mesaj de speranţă şi unitate în timpul interviului acordat lui Seacrest, care va fi pentru a 16-a oară gazda show-ului. Lui i se vor alătura Lucy Hall şi Billy Porter.

„Într-un an marcat de multe schimbări, suntem onoraţi că preşedintele ales Joe Biden şi dr. Biden se vor alătura celei mai urmărite tradiţii a Americii - «Dick Clark’s New Year’s Rockin’ Eve» - pentru a împărtăşi un mesaj plin de inspiraţie pe măsură ce închidem 2020 şi privim cu speranţă spre 2021”, au spus Amy Thurlow, preşedinte dick clark productions, şi Craig Erwich, preşedinte Hulu Originals şi ABC Entertainment.

Jennifer Lopez va cânta chiar înainte ca bila din Times Square (New York) să coboare, la miezul nopţii.

Din lineup fac parte şi Billy Porter şi Jimmie Allen. Porter şi Cindy Lauper, care au colaborat pentru spectacolul „Kinky Boots” de pe Broadway, vor susţine un duet, potrivit organizatorilor, iar pe scenă vor urca şi Miley Cyrus, Machine Gun Kelly, Nelly, Saweetie, Megan Thee Stallion şi Lewis Capaldi.

Anul acesta este marcată a 49-a ediţie a evenimentului care presupune mai mult de cinci ore şi jumătate de program. El va fi transmis de ABC.

Pe Coasta de Vest, cântăreaţa Ciara va fi, pentru al patrulea an, amfitrionul petrecerii de la Los Angeles.

Evenimentele vor avea loc cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii Covid-19.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.