Un asistent medical în vârstă de 45 de ani din California a fost testat pozitiv cu Covid-19 la aproximativ o săptămână după ce i s-a administrat vaccinul Pfizer, a anunţat un post afiliat ABC News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Matthew W, asistent medical care lucrează la două spitale, a anunţat pe Facebook, în 18 decembrie, că i s-a făcut vaccinul Pfizer, el precizând pentru KGTV că după administrare l-a durut braţul timp de o zi, dar nu au existat alte efecte adverse.

Şase zile mai târziu, după ce a lucrat o tură într-o secţie Covid-19, asistentul s-a plâns de frisoane, dureri musculare şi oboseală. A făcut testul pentru coronavirus, care a confirmat că este infectat cu Covid-19.

Christian Ramers, specialist în boli infecţioase DIN San Diego, a declarat că acest scenariu nu este unul neaşteptat, el precizând că pacienţii nu dezvoltă imunitatea faţă de Covid-19 imediat după vaccinare.

“Ştim din testele clinice ale vaccinului că durează între 10 şi 14 zile până când începi să dezvolţi imunitatea de la vaccin”, a afirmat Ramers.

Chiar şi după cele 10 până la 14 zile, pacienţii au nevoie de a doua doză de vaccin pentru o protecţie totală. “Prima doză credem că oferă aproximativ 50 la sută protecţie, astfel că ai nevoie de a doua doză pentru a ajunge la 95 la sută”, a adăugat Christian Ramers.

ABC News menţionează că mai există o posibilitate, având în vedere perioada de incubaţie de până la 14 zile a Covid-19, şi anume aceea că Matthew s-a infectat înainte să i se facă vaccinul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.