Argentina şi-a început marţi campania de vaccinare împotriva covid-19 cu vaccinul rusesc Sputnik V, devenind prima ţară din America Latină care îl foloseşte, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Campania de vaccinare se desfăşoară în mod simultan în întreaga ţară.

În centrul acestei vaccinări - voluntare - se află, într-o primă fază, personalul medical.

”Ideea este să începem vaccinarea cu persoanele cu cel mai mare risc”, a declarat ministrul argentinian al Sănătăţii Ginés González García, care a evocat ”cea maimare campanie de vaccinare din Argentina” la momentul lansării acesteia, la Spitalul Posadas din Buenos Aires. 

Flavia Loiacono, o infirmieră, a fost prima persoană vaccinată cu vaccinul rusesc Sputnik V în Argentina.

Argentina este a patra ţară din America Latină care îşi lansează campania de vaccinare împotriva covid-19 - după Mexic, Costa Rica şi Chile, care au ales vaccinul alianţei americano-germane Pfizer/BioNTech.

Vaccinarea cu Sputnik V prevede un rapel la 21 de zile după prima injecţie.

Un prim transport de 300.000 de doze a sosit în Argentina din Rusia, în Ajunul Crăciunului, în cadrul unui acord care prevede ca 19,7 milioane de doze suplimentare să fie livrate în ianuarie-februarie şi care prevede posibilitatea cumpărării altor cinci milioane.

Argentina - o ţară cu 45 de milioane de locuitori - a înregistrat 1,5 milioane de contaminări şi deplânge 42.800 de morţi.

Această ţară a semnat contracte şi cu Universitatea Oxford, asociată cu laboratorul AstraZeneca, şi face parte din mecanismul Covax al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.