Papa Francisc anunţă un An al Familiei în 2021, consacrat locului familiei în Biserica Catolică şi susţinerii cuplurilor în vederea căsătoriei şi în dificultăţile vieţii conjugale, în care parohiile şi diocezele sunt însărcinate să acorde o atenţie specială cuplurilor înainte şi după uniune şi să ajute familiile în criză, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Papa a făcut acest anunţ în cadrul rugăciunii Angelus, duminică, la cinci ani după ce Suveranul Pontif îndemna la dragoste în familie, în ”Amoris Laetitia”.

Anul Familiei urmează să înceapă de Sfântul Iosif din Nazaret, la 19 martie 2021, şi să se încheie la 26 iunie 2022, odată cu cea de a 10-a Întâlnire Mondială a Familiilor, la Roma.

Francisc a evocat îndelung, în predica sa de duminică, pe care a susţinut-o în Biblioteca palatului apostolic, la Vatican, ”valoarea educativă a nucleului familial (...), fondat pe dragoste”.

El a îndemnat familiile să pună pe primul loc ”iertarea faţă de discordie”.

”Într-o familie sunt trei cuvinte trei cuvinte pe care trebuie să le preşuim mereu: te rog, mulţumesc, iertare”, a declarat el.

Papa i-a invitat pe creştini, într-un mesaj postat pe Twitter, să încredinţeze ”Sfintei Familii din Nazaret acest drum împreună cu familiile din întreaga lume”.

Dicasterul (ministerul) Laicilor, Familiei şi Vieţii Publice a publicat 12 propuneri, pe care parohiile şi diocezele urmează să le pună în aplicare.

Este vorba despre o consolidare a ”pastoralei pregătirii căsătoriei”, o mai bună ajutare a cuplurilor, după uniune şi în educaţia copiilor lor, înfiinţarea unor cercuri de reflecţie şi discursuri despre ”frumuseţea şi dificultăţile vieţii familiale”, în vederea susţinerii cuplurilor aflate în criză şi a ”familiilor rănite”.

În contextul în care statele membre UE şi-au lansat duminică programele de vaccinare împotriva covid-19, Papa argentinian a adus un omagiu personalului medical, mai ales cuplurilor şi familiilor care se confruntă cu dificultăţi în contextul pandemiei.

”Mă gândesc la familiile care, în aceste ultime luni, au pierdut un soţ sau au fost puse la încercare din cauza pandemiei. Mă gândesc, de asemenea, la medici, la infirmiere şi la toţi membrii personalului de îngrijire a căror implicare în prima linie împotriva răspândirii virusului a avut repercusiuni semnificative asupra vieţii de familie”, a declarat Francisc.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.