Premierul britanic Boris Johnson a abandonat programul european de schimburi adresat studenţilor - ERASMUS -, în cadrul acordului său post-Brexit, încheiat în Ajunul Crăciunului, invocând probleme legate de costuri şi anunţând un program britanic mondial în locul acestuia, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Subliniind că a fost vorba despre o ”decizie dificilă”, Boris Johnson a explicat că este un ”lucru minunat” să primească atâţia studenţi europeni, însă Erasmus era ”extrem de costisitor” pentru Regatul Unit.

Şeful Guvernului conservator a anunţat un program naţional care să le permită studenţilor britanici să meargă la studii în ”cele mai bune universităţi” din întreaga lume şi nu doar în Europa.

Programul Erasmus - la care Regatul Unit participă din 1987 - urmează să fie înlocuit cu Programul Alan Turing, un celebru matematician britanic.

Negociatrul-şef UE al Brexitului Michel Barnier şi-a exprimat ”regretul” faţă de faptul că Regatul Unit abandonează Erasmus.

El a cerut Guvernului Johnson să dea dovadă ”rapid” de ”claritate” cu privire la soluţia alternativă pe care o va implementa.

Studenţilor europeni în Regatul Unit - în prezent 150.000 - le va fi, în viitor, mai complicat şi îi va costa mai scump să se înscrie la o universitate britanică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.