Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat vineri, după ce primele 10.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19 au intrat în ţară prin Vama Nădlac 2, că este un moment istoric, vedem lumina de la capătul tunelului, dar nu înseamnă că problema s-a rezolvat. Alături de Arafat s-a aflat coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, care şi-a exprimat bucuria pentru interesul manifestat faţă de vaccin şi a precizat că se estimează ca următoarea tranşă să sosească în 28 decembrie, dar că se va şti cu două zile înainte Conform lui Gheorghiţă, în fiecare săptămână vor ajunge 140 - 150 mii de doze in România. Maşina care transportă vaccinurile se îndreaptă către Bucureşti, fiind escortată de poliţişti şi de jandarmi. Sâmbătă, dozele de vaccin ajung la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, desemnat Centru naţional de stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19. Vaccinarea începe duminică în toate cele 10 spitale de boli infecţioase aflate în prima linie în lupta împotriva SARS-CoV-2.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 

UPDATE -Valeriu Gheorghiţă: Mă bucur că există interes pentru acest vaccin, că există dezbatere. Se estimează că următorul transport de vaccinuri va sosi pe 28 decembrie

”Este ziua în care primim prima tranşă simbolică de 10,000 de doze şi care vor ajunge mâine la Cantacuzino. Este alocată pentru personalul medical din primele 10 spitale aflate în linia întâi. Mă bucur că există interes pentru acest vaccin, că există dezbatere. Toate aceste lucruri ne obligă şi ne motivează”, a declarat coordonatorul campaniei de vaccinare.
 
Valeriu Gheorghiţă a declarat că prima persoană care se va vaccina, în România, va fi din rândul personalului medical, însă nu a precizat cine este aceasta.
 
”Avem o strategie de vaccinare şi va fi respectată. Prima persoană vaccinată va fi din rândul personalului medical. Este această persoană stabilită. O să aflaţi şi o să o cunoaşteţi când va fi vaccinată”, a afirmat Gheorghiţă, care a adăugat că este firească ezitarea unor oameni în ceea ce priveşte vaccinul împotriva COVID-19. ”Este firească şi legitimă această ezitare a unora dintre cetăţeni mai ales că urmează să se intensifice campania de comunicare. Toate acţiunile trebuie să plece de la această nevoie...astfel încât fiecare cetăţean să aibă acces la informaţii susţinute cu dovezi ştiinţifice, medicale. Toată campania de comunicare şi informare a început deja”, a subliniat el.
 
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare a declarat că următorul transport de vaccinuri va sosi în România în 28 decembrie, aproximativ.
 
”Se estimează că următorul transport de vaccinuri va sosi pe 28 decembrie, vom şti cu 2 zile înainte. În fiecare săptămână vor ajunge 140 - 150 mii de doze in România”, a adăugat Gheorghiţă.
 
 
UPDATE - Arafat: Nu înseamnă că problema s-a rezolvat! Este abia un început 
”Asistăm la un moment istoric ce arată că lumea a găsit o soluţie, începem să o aplicăm, vedem cum UE împreună a reuşit să nu dezamăgească cetăţenii UE. Aşa cum a intrat în spatele nostru primul camion cu vaccin, aşa au intrat în toate ţările UE. A fost un efort imens la care au participat toate ţările UE. Pentru noi ce înseamnă acest lucru? Este o speranţă, este lumina de la capătul tunelului, dar, atenţie, asta nu înseană că problema s-a rezolvat! Este abia un început care va avea un impact”, a declarat Arafat.
 
Şeful DSU, Raed Arafat, a precizat că România nu este singura ţară care a adoptat acest vaccin.
 
”Cu toţii trebuie să ne gândim că nu suntem singurii care am adoptat acest vaccin. Acest vaccin îl găsiţi în ţările UE, in SUA. Toţi aplică acest vaccin. Nimeni nu doreşte să rişte viaţa populaţiei sale. Există o campanie amplă de informare, oamenii pot intra să găsească răspunurile şi să vadă că acest vaccin este sigur. Chiar dacă a fost creat într-o perioadă scurtă, nu însemană că nu e eficient. Începerea vaccinării este un pas care, dacă este urmat corect, cand ajungem la 60-70% populaţie imunizată, înseamnă că cercul vicios este întrerupt”, a declarat Arafat.
 
În ceea ce priveşte eventuale noi restricţii, în România, Arafat a declarat că nu sunt discuţii pe acest subiect.
 
”Nu avem discuţii acum pe restricţii suplimentare, recomandăm populaţiei ce există acum, măsurile de acum. Astea sunt singurele care previn răspândirea inclusiv a noii tulpini”, a declarat Arafat.
 
Maşina care transportă primele doze de vaccin anti-Covid a plecat spre Bucureşti, din Punctul de trecere a frontierei Nădlac 2 (judeţul Arad), fiind însoţită de echipaje de Poliţie şi Jandarmerie.
 
”Va pleca masina însoţită de Politie şi Jandarmerie. Mâine dimineaţă ajunge la Bucureşti, la Institutul Cantacuzino, şi vaccinurile vor fi depozitate la -80 de grade”, a adpugat Arafat.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - Sâmbătă, 26 decembrie, vaccinurile vor ajunge la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, desemnat Centru naţional de stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19. Ora aproximativă de sosire a vaccinurilor la Institutul Cantacuzino este 07.00. Jurnaliştii interesaţi să participe la eveniment vor fi asteptaţi la sediul Institutului (str. Bogdan Petriceicu Haşdeu nr. 10, sector 5), în intervalul orar 06.30 – 07.00.
 
Vaccinarea începe în data de 27 decembrie în toate cele 10 spitale de boli infecţioase aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19.
 
Evenimentul de vaccinare de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” va începe duminică, 27 decembrie, la ora 09.00.
 
În aceeaşi zi, acţiuni similare vor fi organizate şi în celelalte nouă spitale de boli infecţioase aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19, după ora 10.00 (ora precisă a evenimentelor organizate în aceste nouă spitale poate fi aflată de la responsabilii de activitate indicaţi):
 
- Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Braşov;
 
- Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, Bucureşti;
 
- Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Dr. Victor Babeş" din Bucureşti, inclusiv secţia externă modulară Pipera;
 
- Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca;
 
- Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Constanţa;
 
- Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Craiova;
 
- Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Iaşi;
 
- Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr. Nicolae Ruşdea” din Baia Mare;
 
- Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava;
 
- Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş” din Timişoara, inclusiv secţia exterioară a acestui spital – secţia clinică de recuperare cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara”, arată comunicatul de presă al GCS.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.