Cotidianul Le Parisien, citat de presa franceză, a scris, joi, că demiterea antrenorului Thomas Tuchel de la conducerea tehnică a echipei PSG va costa clubul parizian suma de şapte milioane de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conducerea gupării trebuie să le achite antrenorului Thomas Tuchel şi asistenţilor săi, Zsolt Low şi Arno Michels, suma totală de şapte milioane de euro, reprezentând salariile pe următoarele şase luni rămase din contract.

Tuchel a venit la Paris în 2018, iar în 2019, contractul său a fost prelungit până în vara anului 2021. Tehnicianul german a primit şi o creştere de salariu, de la cinci miliaone de euro la 7,5 milioane de euro.

Le Parisien scrie că pagubele produse în "visteria" clubului de demiterea lui Tuchel sunt mult mai mici decât despăgubirile care i-au fost achitate lui Laurent Blanc, în 2016, 22 de milioane de euro, după ce acesta a fost demis la câteva luni după ce i-a fost prelungit contractul.

Demiterea lui Tuchel nu a fost anunţată oficial de PSG, dar presa franceză a scris, joi, că germanul a fost informat, miercuri noapte, după victoria cu Strasbourg, din campionatul Franţei, scor 4-0, că nu va mai fi antrenorul echipei.

Thomas Tuchel ar urma să fie înlocuit de argentinianul Mauricio Pochetino, care a pregătit ultima dată, până în noiembrie 2019, formaţia Tottenham.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.