Doi bărbaţi - Eamonn Harrison şi Gheorghe Nica - judecaţi la Londra în procesul camionului groazei în care au fost găsiţi morţi 39 de imigranţi clandestini vietnamezi, în 2019, au fost găsiţi vinovaţi de omor prin imprudenţă, iar tatăl unuia dintre migranţi îşi exprimă compasiunea faţă de aceştia, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pedepsele lui Eamonn Harrison, un şofer de camion în vârstă de 24 de ani, şi Gheorghe Nica, în vârstă de 43 de ani, acuzat de faptul că este unul dintre organizatorii-cheie ai traficului de imigranţi, judecaţi de Curtea Penală Old Bailey şi care riscă închisoarea pe viaţă, urmează să fie pronunţate în ianuarie.

Amândoi neagă acuzaţiile formulate împotriva lor.

Nguyen Dinh Gia, tatăl uneia dintre victime - Nguyen Dinh Luong, în vârstă de 20 de ani - şi-a exprimat simpatia faţă de cei doi bărbaţi.

”Cred că au făcut-o doar pentru ca să aibă din ce trăi. Nu cred că este potrivit să fie condamnaţi la o pedeapsă dură, (precum) închisoarea pe viaţă”, a declarat el, într-un sătuc din provincia Ha Tinh, în Vietnam.

În 2019, corpurile unui număr de 31 de bărbaţi şi opt femei au fost descoperite la bordul unei remorci frigorifice, al est de Londra.

Victimele au murit prin asfixiere şi de hipertermie, din cauza căldurii şi lipsei oxigenului în spaţiul închis al containerului.

La rândul său, Le Minh Tuan, care şi-a pierdut fiul - Le Van Ha, în vârstă de 30 de ani - în tragedie a salutat hotărârea tribunalului.

”Cred că hotărârea tribunalului britanic, care i-a condamnat pe cei doi bărbaţi de omor prin imprudenţă este dreaptă”, a declarat el în satul său, în provincia Nghe An.

”Dacă le-ar fi dat aer iimigranţilor, aceste persoane nu ar fi murit. Cred că şoferul era conştient de acest lucru, dar şi-a continuat drumul şi nu a făcut nimic pentru oamenii dinăuntru”, apreciază el.

Corpurile au fost descoperite în zona industrială Grays, la est de capitala britanică, după ce au petrecut 12 ore fără aer.

Telefoanele mobile recuperate de la cele 39 de victime au arătat că acestea au încercat să dea alerta şi să lase mesaje disperate familiilor lor.

Drama a scos la lumină pericolele imigraţiei clandestine, cu traficanţi fără scrupule, care profită de vulnerabilitatea imigranţilor, care ajung în baruri de unghii sau ferme de canabis ilegale din Regatul Unit, reduşi la semisclavie.

Multe dintre victime proveneau din regiuni sărace din Vietnam, care au împrumutat mii de dolari pentru a plăti traficanţii.

Principalii doi suspecţi în acest dosar, Maurice Robinson, care conducea camionul atunci când au fost descoperite corpurile, şi Ronan Hughes, un nord-irlandez în vârstă de 40 de ani suspectat de organizarea şoferilor care participau la trafic, au pledat vinovat şi urmează să-şi afle pedepsele ulterior.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.