Laboratorul american Pfizer şi compania germană BioNTech au anunţat luni că sunt ”pregătite” să livreze statelor membre ale Uniunii Europene (UE) vaccinul lor împotriva covid-19, după ce acesta a fost autorizat luni de către Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), însă lansarea livrărilor este condiţionată de unda verde a Comsiei Europene (CE), relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Suntem pregătiţi să începem să livrăm primele doze de vaccin imediat ce vom avea unda verde a Uniunii Europene (UE)”, a anunţat într-un comunicat preşedintele german al BioNTech Ugur Sahin.

”Această zi este deosebit de emoţionantă pentru noi, la BioNTech (...). Suntem încântaţi să facem încă un pas către potenţiala livrare a primului vaccin în Europa, pentru a ajuta în lupta împotriva acestei pandemii devastatoare”, a declarat el la Mainz, unde se află sediul companiei.

”În cazul în care Comisia Europeană (CE) emite o autorizaţie, noi suntem pregătiţi să începem livrările vaccinului la locurile desemnate de către Guverne în întreaga UE”, a anunţat la rândul său directorul general al gigantului amrican Pfizer, Albert Bourla.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a autorizat luni vaccinul alianţei americano-germane Pfizer/Biontech împotriva covid-19 - primul care va putea fi distribuit în Europa, în lupta împotriva pandemiei noului coronavirus.

CE urmează să aprobe în mod oficial această autorizare, în vederea lansării campaniilor de vaccinare a populaţiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.