Poliţia Română anunţă că scoate la concurs 264 de posturi, prin încadrare directă din sursă externă, pentru Poliţia Protecţia Animalelor. Înscrierile se fac on-line, la unităţile de poliţie la care au scos posturile la concurs, până în 28 decembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Sunt scoase la concurs prin încadrare directă, din sursă externă, 264 de posturi în cadrul structurilor centrale şi teritoriale pentru Protecţia Animalelor. Astfel, sunt scoase la concurs 49 de posturi de ofiţer de poliţie, 86 de posturi ofiţer cu specializarea medic veterinar şi 129 de posturi de agent de poliţie", a transmis, vineri, Poliţia Română.
 
Înscrierile se fac on-line, la unităţile de poliţie care au scos posturile la concurs, până în 28 decembrie. Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la această dată, ulterior nemaiputând fi depuse documente.  
 
Informaţii privind posturile existente, programul înscrierilor, condiţii de participare, documente necesare şi modalităţile de desfăşurare a concursurilor pot fi găsite aici şi pe site-urile unităţilor teritoriale de poliţie.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.