Ministerul Culturii a anunţat marţi crearea grupului de lucru pentru modificarea şi completarea Legii 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. Grupul de lucru va identifica soluţiile atât pentru a transpune în legislaţia naţională directivele europene referitoare la copyright şi directiva referitoare la transmisiile prin cablu şi satelit, cât şi pentru a realiza anumite clarificări solicitate de sectorul cultural.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, a transmis: „Anul 2020 ne-a arătat mult mai clar vulnerabilităţile legislaţiei privind drepturile de autor. De aceea, pe lângă faptul că avem obligaţia de a transpune normele europene în legislaţia naţională, trebuie să găsim şi alte soluţii pentru corectarea legislaţiei, astfel încât să nu mai lăsăm loc abuzurilor sau interpretărilor. Aici mă refer la cele semnalate de curând, privind propunerea unui organism de gestiune colectivă a unei metodologii în baza Legii 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, faţă de care există mai multe nemulţumiri în sectorul artelor plastice. În plus, dorim ca această lege să stabilească bazele statutului artistului şi ale statutului lucrătorului cultural”.

Directiva UE 790/2019, referitoare la copyright, prevede norme pentru adaptarea anumitor excepţii şi limitări ale dreptului de autor şi ale drepturilor conexe la mediul digital şi la cel transfrontalier, precum şi măsuri pentru facilitarea anumitor practici de acordare a licenţelor, în special. Cadrul juridic trebuie armonizat pentru buna funcţionare a pieţei interne, astfel încât să stimuleze inovarea, creativitatea, investiţiile şi producerea de conţinut nou, inclusiv în mediul digital. Evoluţiile tehnologice rapide continuă să transforme modul în care sunt create, produse, distribuite şi exploatate operele şi alte obiecte protejate, iar legislaţia trebuie să fie concepută astfel încât să permită aplicarea sa în viitor, pentru a nu limita aceste evoluţii.

Tehnologiile digitale permit noi tipuri de utilizări care nu sunt reglementate în mod clar de normele actuale ale Uniunii Europene în domeniile: cercetării, inovării, educaţiei şi conservării patrimoniului cultural. Acest fapt ar putea avea un impact negativ asupra funcţionării pieţei interne.

Directiva UE 789/2019, referitoare la transmisiile prin cablu şi satelit, prevede noi norme pentru asigurarea preluării difuzărilor pe scară mai largă a programelor de televiziune şi radio din alte state membre. Astfel va trebui facilitată acordarea de licenţe privind dreptul de autor şi drepturile conexe pentru operele şi alte obiecte protejate incluse în anumite tipuri de programe de televiziune şi radio. Programele de televiziune şi radio reprezintă mijloace importante de promovare a diversităţii culturale şi lingvistice şi a coeziunii sociale, precum şi de sporire a accesului la informaţii.

Şi pentru acest domeniu, impactul dezvoltării tehnologiilor digitale şi a internetului este major pentru că a transformat distribuirea programelor de televiziune şi radio şi accesul la acestea. Utilizatorii doresc acces sporit la programele de televiziune şi radio atât în direct, cât şi la cerere, utilizând nu numai canalele tradiţionale, cum ar fi transmisiile prin satelit sau cablu, dar şi serviciile online. În consecinţă, organismele de radiodifuziune oferă din ce în ce mai des, pe lângă propriile programe de televiziune şi radio, servicii online auxiliare propriilor emisiuni radiodifuzate, cum ar fi serviciile de transmisie simulcast şi serviciile în reluare.

Cele două directive trebuie transpuse în legislaţia naţională până în iunie 2021.

România se află între cele 24 de state, inclusiv Marea Britanie, pentru care Comisia Europeană a lansat finalul lunii noiembrie proceduri de infringement pentru că nu au reuşit să aplice noile reguli din Directiva privind conţinutul audiovizual.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.