Camera Deputaţilor a adoptat marţi, decizional proiectul de lege iniţiat de fostul deputat PSD Cătălin Rădulescu care prevede că inculpaţii pentru fapte evaziune fiscală de până la 100.000 de euro, nu mai execută pedeapsa cu închisoare dacă achită integral prejudiciul, ci doar plătesc o amendă. De asemenea, „dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte”. Este ultimul plen al Camerei din această legislatură. Deputatul USR Stelian Ion i-a invitat pe colegi să sesizeze CCR cu privire la actul normativ adoptat, deoarece această lege în forma în care este acum nu poate fi şi nu ar trebui promulgată, fiindcă instigă la evaziune fiscală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE Proiectul de lege a fost adoptat de Cameră cu 195 de voturi „pentru”, 72 „împotrivă” şi 19 abţineri.

„Din păcate, acest proiect promovat în 2018, după OUG 13, în continuarea acelei rafale împotriva justiţiei, a fost votat în Parlament. Colegii nu au înţeles că reprezintă o instigare la evaziune fiscală, nicidecum recuperarea prejudiciilor. Dacă achită integral prejudiciul şi 20% penalităţi şi scapă, nemaiavând niciun cazier, asta înseamnă instigare. Nu putem merge în această direcţie. Acestea sunt nişte reminiscenţe şi reflexe la care trebuie să renunţe şi PSD, car euna spune şi alta face şi USR invită toţi parlamentarii să semneze o sesizare la CCR pentru că în această formă nu poate intra în vigoare legea”, a afirmat în plen, după vot, Stelian Ion.

La rândul său, deputatul minorităţilor Andi Grosaru a spus că modificările vor încuraja evazioniştii.

„Cu privire la acest proiect de lege, din simpla lecturare a acestuia reiese că aspecte ce ţin de vinovăţie, definirea evaziunii fiscale, acordul de recunoaştere al vinovăţiei, ar trebui modificate şi ele. Modificarea evaziunii fiscale va avea încurajarea efectivă a evazioniştilor, în condiţiile în care avem nevoie de o relansare a economiei româneşti. Din punct de vedere al infracţiunii, ca avocat vă spun că infracţiunea e săvârşită sau nu. Eu am votat abţinere. Vă rog frumos reţineţi că frică de lege au cei care o încalcă”.

ŞTIREA INIŢIALĂ Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art. 10 din Legea 241/2005, în sensul instituirii unor măsuri care au ca scop facilitarea recuperării prejudiciului produs prin săvârşirea infracţiunilor, precum şi evitarea efectuării de cheltuieli cu detenţia condamnatului.

Astfel, la art. 8, alin. (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins: „Art.8. - (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, sau cu amendă, stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat, ori compensări datorate bugetului general consolidat”, potrivit raportului favorabil cu amendamente admise al Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor.

„(2) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, sau cu amendă asocierea în vederea săvârşirii faptei prevăzute la alin (1)”, mai arată sursa menţionată.

De asemenea, constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi, sau cu amenda, următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: 

„a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;

b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile sau în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;

c) evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale sau evidenţierea altor operaţiuni fictive;

d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau alte mijloace de stocare a datelor;

e) executarea de evidenţe contabile duble, folosind înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor; 

f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă sau declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;

g)substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului de procedură penală”, potrivit raportului Comisiei juridice.

Totodată, la art. 10, alin. (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: „(1) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică pedeapsa cu amenda”, conform sursei citate.

Au mai fost introduce două noi alineate la articolul 10 care arată că „în cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare”.

Legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor în plenul 19 decembrie 2018. Pe 29 decembrie 2018 a fost trimisă la promulgare, însă pe 21 decembrie 2018 mai mulţi deputaţi PNL PMP şi USR au sesizat CCR în legătură cu actul normativ. 

Curtea Constituţională a hotărât prin decizia 147/2019 să admită obiecţiile de neconstituţionalitate. Prin urmare Senatul, ca prim for sesizat a adoptat pe 10 februarie a.c. actul normativ care modifică şi completează articolul 10 din Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Votul pe care îl va da Camera Deputaţilor este unul decizional, apoi legea merge la promulgare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.