Trei bărbaţi din judeţul Covasna au fost reţinuţi de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Mureş, în urma celor 144 de percheziţii domiciliare făcute, luni, în municipiul Bucureşti şi în 13 judeţe, în dosarul în care este vizat fostul deputat Octavian Goga.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Percheziţiile au avut loc, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, în Capitală, precum şi în judeţele Mureş, Braşov, Covasna, Argeş, Alba, Bistriţa-Năsăud, Buzău, Cluj, Harghita, Ilfov, Olt, Timiş şi Tulcea.
 
"Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2016 - prezent, o persoană având calitatea de administrator faptic a 6 societăţi comerciale ar fi desfăşurat relaţii comerciale, fără evidenţierea acestora în contabilitate. De asemenea, pentru obţinerea unor beneficii fiscale, ar fi înregistrat facturi fiscale, fără conţinut real", a arătat Poliţia Română.
 
Sursa citată a menţionat că, având sprijinul unui funcţionar de la bancă, ar fi fost obţinute credite bancare, fără respectarea reglementărilor în vigoare. Ulterior, banii obţinuţi ar fi fost folosiţi atât în cadrul societăţilor, cât şi în scop personal de către persoanele bănuite a fi implicate în activitatea infracţională.
 
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională urmează a fi stabilit.
 
În urma percheziţiilor au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor documente contabile, înscrisuri, precum şi mai multe mijloace de stocare a datelor informatice.
 
"În baza probelor administrate, faţă de trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 24 şi 50 de ani, toţi din judeţul Covasna, a fost luată măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore", a precizat Poliţia.
 
Cercetările sunt continuate de către poliţişti pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.
 
La acţiune au participat şi poliţişti din judeţele Mureş, Braşov, Argeş, Alba, Bistriţa Năsăud, Bucureşti, Buzău, Cluj, Harghita, Ilfov, Olt, Timiş, Tulcea, poliţişti din cadrul D.G.A. şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile "Burebista” Braşov.
 
Activităţile au beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
 
Vizat în acest dosar este Octavian Goga, fost deputat, pentru care, la începutul lui octombrie 2019, Camera Deputaţilor a luat act de încetarea mandatului, ca urmare a condamnării sale definitive la închisoare cu suspendare.
 
Conform G4media, Goga a fost condamnat definitiv la 2 ani şi 4 luni de închisoare cu suspendare în septembrie 2018 pentru refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice şi conducere fără permis.

Octavian Goga a intrat în Parlament în 2016, pe listele PMP, partid din care a demisionat în iunie 2017, devenind membru PSD până în octombrie 2019, când a renunţat la mandatul de parlamentar.

El a candidat la alegerile din 6 decembrie la Camera Deputaţilor, din partea Pro România.

Goga a fost pădurar la Direcţia Silvică Covasna în perioada 1990 - 2006. El este licenţiat în management al Universităţii ”Spiru Haret” Braşov, absolvind în 2012.

Octavian Goga a fost administrator al Romatlas SRL, din 2004 până în momentul intrării în Parlament.

În cea mai recentă declaraţie de avere, din noiembrie 2019, el are trecute două terenuri intravilane în Vâlcele, de 3000 şi de 450 de metri pătraţi, achiziţionate în 2001 şi 1998, precum şi 3,5 hectare de teren agricol în Aracvi.

De asemenea, el mai are o casă de 90 de metri pătraţi în Vâlcele.

Nu are depozite în bănci şi nici datorii.

Într-o declaraţie de avere din 2018, soţia sa, Ancuţa Goga, figura cu un credit de 650.000 de lei, contractat în 2015, la BCR, scandent în 2045. De asemenea, ea figurează ca garant pentru mai multe alte credite, contractate în 2014 şi 2015.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.