Partidul Naţional Liberal şi Alianţa USR-PLUS au obţinut câte două mandate de parlamentar în urma alegerilor din 6 decembrie, iar Partidul Social Democrat şi Alianţa pentru Unirea Românilor câte un mandat. Fostul ministru al Finanţelor Eugen Teodorovici, care deschidea lista PSD Tulcea la Senat, nu a intrat în Parlament. PSD s-a clasat pe primul loc atât la Senat, cât şi la Camera Deputaţilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit Biroului Electoral Tulcea, luni după-amiază a fost finalizată repartizarea mandatelor rezultate în urma alegerilor din 6 decembrie. 
Astfel, PNL şi Alianţa USR-PLUS au obţinut câte două mandate, iar PSD şi AUR câte unul. 
 
Cei doi senatori de Tulcea vor fi de la USR-PLUS şi de la AUR. 
 
Costel Vicol este senator din partea Alianţei USR-Plus Tulcea. Conform informaţiilor de pe pagina sa de Facebook, Vicol este absolvent al Facultăţii de Management Financiar Contabil, de profesie economist şi este angajat în mediul privat din 1989. În prezent, el profesează ca şef de şantier. 
 
Valentin Rică Cioromelea a deschis lista AUR la Senat şi a reuşit să intre în Parlament. El este antreprenor. 
 
PSD şi PNL nu vor avea reprezentanţi în Senatul României în următorii patru ani. Fostul ministru al Finanţelor Eugen Teodorovici nu a intrat în Parlament, el aflându-se pe prima poziţie pe lista PSD pentru Senat. 
 
La Camera Deputaţilor, PNL a câştigat două mandate, PSD şi USR-Plus câte unul. 
 
George Şişcu a câştigat un nou mandat de deputat din partea PNL Tulcea. În perioada 1980-1984 a învăţat la Liceul Energetic din Constanţa, iar între 1985-1989 a urmat cursurile Institutului de Marină Constanţa, obţinând calificarea de ofiţer mecanic. Între 1990-2012 George Şişcu a activat în sectorul privat în domeniile comerţ, agricultură şi reciclări de deşeuri. Şişcu a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, în anii 2015-2016 fiind consilier al primarului municipiului Tulcea, iar în 2016 a fost pentru câteva luni director general al SC Servicii Publice SA Tulcea. Din 2016 a devenit deputat şi a activat în cadrul Comisiei transporturi şi infrastructură. 
 
Michael Gudu este cel de-al doilea deputat pe care PNL îl trimite în Parlament. În vârstă de 45 de ani, Gudu a urmat între 1990-1994 cursurile Liceului Teoretic "Spiru Haret" din Tulcea, apoi cursurile Facultăţii de Istorie, Ştiinţe Administrative - Secţia Drept. Din 1999 este avocat în cadrul Baroului Tulcea. De asemenea, el deţine şi funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale a PNL Tulcea.   
 
Mirela Furtună, în vârstă de 40 de ani, continuă în Parlamentul României după ce în perioada 2016-2020 a fost deputat PSD. Între 1995 – 1999 a urmat cursurile Liceului Teoretic "Grigore Moisil" din Tulcea, apoi, între 2003-2007, a învăţat la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice a Universităţii Ovidius din Constanţa, specializarea Ştiinţe Politice, iar între 2005-2008 a studiat la Facultatea de Litere a Universităţii Ovidius, specializarea engleză-spaniolă şi are un master în Politica Mondială şi Europană tot la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice a universităţii din Constanţa. 
Mirela Furtună a urmat mai multe cursuri la Institutul "Ovidiu Şincai", Institutul Diplomatic Român, Colegiul Naţional de Apărare. Între 2010 – 2016 a fost consilier la un cabinet parlamentar, iar între 2010-2016 expert la grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor. În 2016 Mirela Furtună a fost aleasă deputat pe listele PSD Bucureşti, iar între februarie 2018 şi aprilie 2018 a fost vicelider al grupului parlamentar PSD. 
 
Eugen Terente, în vârstă de 33 de ani, este deputat din partea Alianţei USR-PLUS în judeţul Tulcea. El a absolvit în 2006 Colegiul Economic “Delta Dunării” din Tulcea, profil contabilitate, iar între 2006-2009 a urmat Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii Ovidius din Constanţa, profil marketing. El a început un masterat la Universitatea Ovidius în Asigurarea Calităţii în Afaceri, pe care nu l-a finalizat, iar în 2017 a urmat un curs de administrarea pensiune. 
 
Eugen Terente a fost între 2014-2015 broker imobiliar la o firmă din Tulcea, în prezent lucrează ca funcţionat administrativ la SC 55Link Dizain SRL Tulcea. În 2019 a fost coordonator de campanie în cadrul USR Tulcea, iar acum este preşedintele Biroului Judeţean al USR Tulcea şi responsabil financiar la această formaţiune politică. 
 
Judeţul Tulcea are doi senatori şi patru deputaţi. 
 
La alegerile din 6 decembrie, pentru Senat, PSD a obţinut 31,29% din voturi, PNL – 27,86%, AUR – 13,62%, Alianţa USR – Plus – 11,32%. La Camera Deputaţilor, situaţia a fost următoarea: PSD – 29,78%, PNL – 27,26%, AUR – 11,57%, Alianţa USR – Plus – 11,04%.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.