Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) a lansat vineri noul sezon expoziţional în care sunt incluse şi operele achiziţionate recent cu 2 milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-un comunicat remis News.ro, reprezentanţii muzeului precizează: „Ne dorim ca MNAC să aibă un rol activ în lunga recuperare socială şi culturală de care societatea va avea nevoie post-pandemie. Muzeele trebuie să facă punţi către oameni, pentru că, în aceste vremuri excepţionale, oamenii au nevoie de muzee, iar muzeele au şi ele nevoie de susţinerea oamenilor”.

Accesul se face pe baza biletelor, ce pot fi achiziţionate şi online. Pentru vizitarea expoziţiilor din sezonul de iarnă MNAC (parter, etaj 1, etaj 3 şi etaj 4), preţul unui bilet este de 20 de lei. Mai multe detalii, pe mnac.ro.

Muzeul poate fi vizitat, vineri, până la ora 20:00. Până pe 31 martie 2021, este închis în zilele de luni şi marţi, iar de miercuri până vineri poate fi vizitat între orele 11:00 şi 18:00, în timp ce sâmbăta şi duminica este deschis în intervalul 10:00 - 18:00. Cafeneaua este temporar închisă.

Noul sezon cuprinde, ca de obicei, un eveniment creat în cadrul efortului de recuperare a marii istorii postbelice a artelor vizuale, prin expoziţia retrospectivă a sculptorului, fotografului, desenatorului şi profesorului Peter Jacobi, artist german de origine română, autor al Monumentului Holocaustului din Bucureşti.

|Etajul 3 - BILDERFAHRZEUGE [VEHICULE ALE IMAGINII]. O RETROSPECTIVĂ PETER JACOBI

11.12.2020 – 28.03.2021

Curator: Sandra Demetrescu
Asistent curator: Alexandru Oberländer-Târnoveanu
Design expoziţie: Attila KIM Architects

Cu sprijinul: Ministerul Științei, Cercetării și Artelor Baden-Württemberg; Forumul Democrat al Germanilor din România

Peter Jacobi, 7 variations from 1969 with a mobile textile (© arhiva Peter Jacobi)
Peter Jacobi, 7 variations from 1969 with a mobile textile (© arhiva Peter Jacobi)

| Parter - Sala de Marmură - PĂRĂSIREA UMBREI / PRINDEREA LUMINII

11.12.2020 – 28.03.2021

Artist: Bogdan Raţa
Curator: Călin Dan
Asistent curator: Simona Vilău

Parteneri: Universitatea de Vest Timişoara, Kunsthalle Bega

În Sala de Marmură de la parter poate fi văzută o instalaţie multi-media a sculptorului timişorean Bogdan Raţa, artist emergent.

| Parter - ACŢIONÂND PE DE ROST

06.11.2020 – 31.01.2021

O expoziţie de: Larisa Crunţeanu
Cu intervenţii de: Irina Gheorghe, Adriana Gheorghe, Jasmina Al-Qaisi, Olivia Berkowicz & Marianna Feher + Sanja Horvatinčić, Catalina Insignares & Carolina Mendonça
Curator: Sandra Demetrescu
Organizator: Asociaţia Copia Originală
Parteneri: MNAC, CNDB, ARAC
Co-finanţat de: AFCN

| Etajul 4 - Proiectul UMAN. Etapa 11. „Şi apoi…”

11.12.2020 – 28.03.2021

Artist: Ciprian Paleologu
Curator: Simona Vilău

Proiectul a căpătat formă începând cu anul 2000, iar apoi a crescut treptat, cu câte o etapă expusă public din doi în doi ani. Artistul a creat „un organism alambicat”, calculat pe toată durata unei vieţi biologice medii, cu an de final 2046.

|Etajul 4 - Spaţiul Dialog - Ceci n’est pas un vote 

11.12.2020 – 28.02.2021

Artişti: Diana Matilda Crișan, Loredana Ilie, Andrei Ilincaru, Ruxandra Ivan, Sorina Popescu, Sandra Gabriela Puișor, Andra Semciuc, Răzvan Cristian Uță
Curator: Mihai Zgondoiu

Parteneri: Primăria Răşinari, AIOS (Asociaţia Pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu)

Expoziţia aşteptată cu nerăbdare este cea care va prezenta publicului lucrările de artă contemporană achiziţionate de MNAC cu sprijinul Ministerului Culturii şi al Guvernului României, în prima sesiune de acest fel din ultimii 12 ani. 

|Etajul 2 - DUPĂ DOISPREZECE ANI. PRODUCŢIA ARTISTICĂ DIN ROMÂNIA ÎN 180 DE LUCRĂRI
Expoziţia Achiziţiilor de Opere de Artă 2020

11.12.2020 – 31.01.2021

Artişti: 2META, Dan Acostioaei, Ana Adam, Felix Aftene, Andreea Anghel, Apparatus 22, Cătălin Bădărău, Dragoş Bădiţă, Olimpiu Bandalac, Liliana Basarab, Vlad Basarab, Ioana Bătrânu, Matei Bejenaru, Răzvan Boar, Andreea-Lorena Bojenoiu, Rudolf Bone, Bogdan Andrei Bordeianu, Irina Botea Bucan, Ştefan Botez, Răzvan Botiş, Claudia Brăileanu, Michele Bressan, Cătălin Burcea, Ştefan Câlţia, Ion Condiescu, Elena Copuzeanu, Ştefan Radu Creţu, Giulia Creţulescu, Larisa Crunţeanu, Cristina David, Raluca Ilaria Demetrescu, Daniel Djamo, Megan Dominescu, Arantxa Etcheverria, Belu Simion Făinaru, Norbert Filep, Biroul de Cercetări Melodramatice (Irina Gheorghe & Alina Popa), Dani Ghercă, Bogdan Gîrbovan, Ana Golici, Nicolae Golici, Daniel Gontz, Teodor Graur, Dragoş Hanciu, Dorina Horătău, Viorica Iacob, Gheorghe Ilea, Nicu Ilfoveanu, Adelina Ivan, Mihaela Kavdanska/Dilmana Yordanova, Aurora Király, Iosif Király, Kund Kopacz, Stela Lie, Petru Lucaci, Dragoş Lumpan, Maria Manolescu, Ana-Maria Micu, Mihai Mihalcea (Farid Fairuz), Olivia Mihălţianu, Alex Mirutziu, Gili (Virgilius) Mocanu, Patricia Moroşan, Ciprian Mureşan, Andrei Nacu, Sorin Neamţu, Maurice Mircea Novac, Dumitru Oboroc, Marilena Oprescu Singer (Saint Machine), Daniela Pălimariu, Alexandru Păsat, Cosmin Paulescu, Bogdan Pelmuş, Romelo Pervolovici, Delia Popa, Marilena Preda Sânc, Cristian Răduţă, Sandu-Eugen Raportoru, Carmen Rasovszky, Gheorghe Rasovszky, Lea Rasovszky, Bogdan Raţa, Decebal Scriba, Dumitru Şerban, Ioana Sisea, Larisa Sitar, Alexandru Solomon, Mircea Stănescu, Liviu Stoicoviciu, Alexandra Tatar, Patricia Teodorescu, Doru Tulcan, Ştefan Ungureanu, Dan Vezentan, Aurel Vlad, Bogdan Vlăduţă, Dilmana Yordanova, Mihai Zgondoiu, Marian Zidaru, Victoria Zidaru

Au donat: Ioana Bătrânu, Bogdan Andrei Bordeianu, Raluca Ilaria Demetrescu, Nicu Ilfoveanu, Iosif Király, Maria Manolescu, Maurice Mircea Novac, Romelo Pervolovici, Doru Tulcan, Mihai Zgondoiu

În afară de expoziţiile noului sezon, MNAC invită şi la expoziţia permanentă a colecţiei muzeului, „Văzând istoria (1947-2007)”, o expoziţie vie, care se transformă semnificativ de la un sezon la altul. Ea oferă o privire nuanţată asupra vieţii artistice din România, prezentată nu doar după criterii de valoare, ci şi din perspectiva complexă a contextului social, economic şi al directivelor politice care au influenţat-o, înainte şi după schimbările politice din decembrie 1989.

|Etajul 1 - VĂZÂND ISTORIA – 1947-2007 | Colecţia MNAC. Expoziţia permanentă

Echipa curatorială: Cristina Cojocaru, Călin Dan, Sandra Demetrescu, Mălina Ionescu, Adriana Oprea, Magda Predescu, Irina Radu

|+ URBAN STEPS

20 de ani de artă urbană în România, tot atâtea voci ale street art-ului românesc şi un graffitti de 500 de metri pătraţi pe scările interioare ale muzeului. Curator: Mihai Zgondoiu                                                                                          
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.