Cei 27 au încheiat vineri, după o noapte de negocieri, un acord în vederea reducerii cu ”cel puţin 55%” a emisiilor lor de gaze cu efect de seră până în 2030 faţă de nivelul din 1990, un nivel în creştere faţă de cel anterior, de 40%, anunţă mai mulţi oficiali europeni, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şefii de stat şi de guverne au adoptat ”o poziţie ambiţioasă prin acest nou obiectiv în lupta împotriva modificărilor climatice”, şi-a exprimat satisfacţia pe Twitter preşedinta Comsiei Europene (CE) Ursula von der Leyen.

Acordul a fost blocat timp de mai multe ore de către Polonia, care vrea să obţină garanţii cu privire la ajutoare financiare pe care urmează să le obţină prin înverzirea economiei sale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.