Marina rusă a anunţat joi că nave ruse urmează să participe - pentru prima oară de zece ani - la exerciţii NATO la care iau parte 30 de ţări, în largul coastelor Pakistanului, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aceste exerciţii în cadrul luptei împotriva pirateriei - AMAN-2021 - urmează să aibă loc în apropiere de Karachi, în februarie.

La ele urmează să ia parte, între altele, forţele britanică, americană, chineză şi japoneză, a anunţat într-un comunicat Ministeru rus al Apărării.

Rusia preconizează să trimită o fregată, o navă de patrulare, un remorcher, un elicopter maritim şi alte unităţi, precizează ministerul pe site.

Nave din cadrul marinelor NATO şi Rusiei nu au mai cooperat de la exerciţiul Bold Monarch, orgaizat de Alianţa Nord-Atlantică în 2011, în largul coastelor Spaniei, potrivit agenţiei ruse de presă Tass.

Relaţiile Moscovei cu Occidentul se află la cel mai scăzut nivel de la sfârşitul Războiului Rece, în urma anexării de către Rusia a Peninsulei ucrainene Crimeea, în 2014, unor acuzaţii de amestec în alegerile din Statele Unite în 2016 şi divergenţelor în războiul din Siria.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.